Articol publicat initial pe celalalt blog.
Am fost la conferinta de la Hyperion dar am prins doar ultimele 2 expuneri. Cea a lui Cristian Burcos despre moarea universului si cealalta a Ioanei Marculescu numita Istoria muzicii clasice vazuta ca evolutie a unui eu .
In primul caz problemele au fost strict filosofice mai mult asa ca nu o comentez. Cealalta a incercat sa faca o paralela intre Istoria Muzicii si evolutia psihica a omului, in special cu evolutia stadiala infantila. In primul rand pentru mine Stadiile de Evolutie Libidinala infantila teoretizate de Freud sunt neesentiale pentru particularitatile psihicului. Apoi incercarea de a gasi corespondenta evolutiei istoriei muzicii cu evolutia psihica este inoportuna. Eu am facut o astfel de analiza a evolutiei curentelor artistice din artele vizuale. Absolut toate elementele constitutive ale psihicului intra in TOATE curentele artistice. Diferentierea dintre ele este data de:
- evolutia materialelor,
- capacitatea de prezentare catre public,
- principiile metafizico-religioase ale publicului care selecteaza artistul
- educatia artistica a acestuia insusi fata de care artistul se razvrateste la un moment dat.
Toate acestea pot imprumuta elemente particulare, periferice ale psihismului sau. Ele nu pot fi explicate decat prin hazardul particularului si nu prin universalitatea stiintifica a nucleului Psihicului general propus de psihanaliza generala (aici aceste presupuse stadii). Psihanaliza ar putea explica un curent sau altul daca tine cont de aceste particularitati ale mediului social care pot influenta formarea estetica a artistului. Dar, fireste, in acest caz devine mai mult sociologie decat Psihanaliza.
Structura psihopatologica a artistului se poate manifesta in ele insa esenta lor nu este aceasta. De altfel curentele au avut exponenti extrem de diferiti sub raportul temperamental. Sa luam de exemplu explozivitatea lui Picasso si calmul lui Miro care au trecut la un moment dat prin suprarealism.
Postări
Niciun comentariu:
Write comments