liber arbitru- determinism: o disjunctie a mentalitatii religioase

Conceptia destinului lumii este specifica unei religiiactiv razboinice si nu uneia pasiv razboinice sauchiar pasnice asa cum sunt cele moderne care acceptamai degraba "liberul arbitru" decat destinul. Parintiicrestinismului au argumentat fara echivoc impotrivaconceptiei destinului. Insa o comunitate care alege oviata razboinica accepta conceptia destinului tocmaipentru a-si echilibra vinovatia fata de jafulcuceririlor razboinice. Destinul este cel care poatejustifica orice. Si faradelegile infractorului pe timpde pace. De aceea teoria destinului este totalineficienta pentru o comunitate aflata pe timp de paceunde cel care nu accepta legile claselor superioaretrebuie dat ca exemplu negativ.
Nietzsche a avut dreptate considerand liberul arbitruca o expresie a nevoii cuiva de a pedepsi. El a crezutca acesti cineva sunt preotii. De fapt acestia suntjustitiarii. Conceptia determinista exclude orice felde pedeapsa aplicata cu titlu de norma comunitara unuiom care a prous comunitatii o paguba oarecare. Daca inlume exista destin nimeni nu poate fi tras laraspundere pentru faptele sale pentru ca el este doarun agent transmitator al unor impulsuri implacabile.Crestinismul a cunoscut numeroase cazuri de refuz alsfinteniei pe care "trupul" le-a opus "spiritului" asaca toleranta fata de imposibilitatea de opunere la"implacabil" si "irezistibil". Asa ca mila fata de celsupus "implacabilului" a fost atat de mare incatpractic spiritul religiei a fost lovit din plin cuteoria liberului arbitru.
Cu toate acestea introducerea "liberului arbitru" ingandirea filosofico-religioasa a fost momentul desacrificare a divinitatii absolut atotputernice infavoarea unei divinitati ale carei "cai" sun cel putin"incurcate" daca nu chiar ciudate si pline deslabiciuni omenesti. Umanizarea lui D-zeu estedialectica suprema acestei neasteptate impotmoliri. Increstinism Dumnezeu devine om si raportul dedivinitate perena cu cel de umanitate provizorie seamesteca contradictoriu. Daca D-zeu este cauza primaraa lumii, parintele ei, dar totusi nu ii poate controlain totalitate evolutia lasandu-i liber arbitru asteainseamna ca intentiile sale fie nu sunt clare fie canu a facut el insusi lumea. In primul caz "liberularbitru" ar parea a fi o eschivare a sa din fatascopului insusi al acestei constructii careia nu i sepoate da finalitate exacta inca din primul moment. Asacum un mester bun are planurile clare asupra lucrariisale iar cel care are ezitari este un mester maineexperimentat, la fel D-zeul modern in general sicrestin in special incepe sa fie luat peste piciorasemenea unui astfel de mester.
Ambiguitatea destin-liber arbitru se rasfrange directin comportamentul credinciosului modern. Oscilareainterpretarii evenimentelor lumii ca datorateomului/lucrurilor sau ca datorate divinitatii estetipic pentru acesta.Orice fel de actiune religioasa este menita sa atragabunavointa divinitatii, sa-l faca pe D-zeu sa renuntela liberul arbitru acordat omului. Invocarea lui D-zeu si cererea de ajutor de catre credinciosul aflat inexperiente dificile este tocmai o cerinta de anulare ainsusi liberului arbitru care defineste religiile moderne occidentale.

Gabriel Baldovin

Tweet