Loading...

30 iunie 2015

Cuplurile de acelasi sex si reactiile adverse impotriva lor

english version here

Odata cu decizia SUA de legalizare a relatiilor sexuale dintre persoanele de acelasi sex s-a reaprins o dezbatere mai veche pe aceasta tema. Exista argumente absurde si de o parte si de alta a baricadei, insa mai mari mi se par cele impotriva legalizarii acestor relatii, sau chiar impotriva celor care sunt implicati in asa ceva. Am scris articolul de fata pentru a le da o replica. Desigur, am selectat principalele obiectii pentru ca, daca le-as fi analizat pe toate, atunci un astfel de text s-ar fi transformat intr-un studiu pe mai multe zeci de pagini, ceea ce nu e cazul.

Inainte sa isi faca o parere, cei implicati in aceasta disputa ar trebui sa studieze ceva psihopatologie, desi domeniul este un pic distorsionat pe acest subiect*. Un studiu chiar si sumar al problemei in cauza precizeaza cateva lucruri despre care opozantii drepturilor homosexualilor nu au destul informatii clare. Aceste prejudecati pot fi corectate in linii mari daca se stiu urmatoarele:

  • - homosexualitatea nu e contagioasa. Atractia pentru acelasi sex nu se datoreaza vreunui virus sau altceva luat din atingerea vreunei persoane cu astfel de comportament sexual.

  • - homosexualitatea nu se transmite prin educatie. Nu exista nicio relatie de cauzalitate intre modul in care copilul este tratat de parinti si orientarea sa sexuala ulterioara, ca adult. Existenta unei comunitati de persoane cu atractie pentru acelasi sex nu se face si nu se intareste prin „propaganda” sau „recrutare”, asa cum crede omul simplu.  
  • - homosexualitatea nu este pedofilie sau alte tulburari libidinale. Cine are atractie pentru acelasi sex nu poate fi si pedofil si voayor si altceva in acelasi timp. Nu se pot combina mai multe tulburari libidinale intr-o singura persoana. Asadar legalizarea unor drepturi nu inseamna legalizarea unor comportamente periculoase pentru societate, cum ar fi pedofilia sau sadismul. 

  • - homosexualitatea nu se datoreaza unei supranevoi de activitate sexuala. Acesti oameni sunt in mod gresit perceputi ca ultraperversi, adica avand o sexualitate ultrapotenta careia persoanele de sex opus nu i-ar fi putut face fata. Desi in general homosexualii sunt mai activi decat normalii, totusi libidoul lor nu este atat de puternic incat sa simta nevoia trecerii la relatii cu acelasi sex dupa ce, chipurile, ar fi epuizat partenerii de sex opus. Pur si simplu acesti oameni nu se simt atrasi de sexul opus la fel cum cei (chiar) normali nu se simt atrasi de persoanele de acelasi sex.

  • - homosexualii nu ameninta cu violul persoanele de acelasi sex. Cazurile de viol sunt statistic mai putine decat la „normali”.

Principala acuzatie impotriva acestor oameni este anormalitatea. Desigur, se poate vedea de la o posta ca relatiile sexuale intre 2 oameni de acelasi sex nu sunt normale. Organele cu care ei improvizeaza acuplarea nu au biologic un rol specific sexului. Si totusi o astfel de imputare mi se pare absurda. Daca nu aceste relatii nu sunt normale asta nu inseamna ca ar fi benigne sau daunatoare. Apoi, recursul la normalitate nu trebuie sa fie un criteriu pentru „corectare” daca aceasta anormalitate nu afecteaza negativ si vizibil libertatile altor oameni sau mediul. Fiecare om trebuie sa aiba dreptul sa isi traiasca viata asa cum isi doreste. Dupa 3000 de ani de mutilare spirituala in civilizatia occidentala, a invoca normalitatea este pueril. Anormala este insasi viata sexuala a cuplurilor „normale”, asa cum o stie fiecare. Pentru ca, daca rolul sexului este reproducerea, atunci cea mai mare parte a activitatii sexuale umane este anormala din moment ce nu se finalizeaza cu reproducere. Cei mai multi practica viata sexuala exclusiv pentru placere, si chiar nu doresc ca activitatea lor sa se termine cu asa ceva. Apoi, insusi comportamentul sexual excentric este practicat de foarte multi „normali” pentru nevoia de diversitate si improspatare a relatiei de cuplu. Nu poti sa ii blamezi pe cei care practica asemenea comportamente sau sa le iei vreun drept. Cu atat mai ingrijorator este ca majoritatea decide ce e normal, conform cu propriile preferinte, si nu in urma unor criterii riguroase de moralitate sau de biologie. Iata ca „normalitatea” e cam greu de dibuit. Acest lucru nu e imputabil in sine; e bine ca omul sa isi traiasca viata cat mai liber, cu conditia sa nu afecteze libertatea celorlalti sau a mediului inconjurator. Absurd este insa sa ai pretentia ca toata lumea sa se conformeze preferintelor tale personale in materie de arta, stil de viata sau viata sexuala.

O a doua acuzatie importanta ce este indreptata la adresa cuplurilor de acelasi sex este excentricitatea comportamentului si imbracamintei, in special la paradele anuale pe care ei le organizeaza in marile orase. Totusi trebuie precizat ca, intr-o lume inhibitiva, persoanele cu orientari sexuale pe acelasi sex se simt persecutate si, astfel, isi cenzureaza in viata de zi cu zi gesturile. Acestea explodeaza in interiorul unei astfel de multimi. Situatia se intampla si in cazul „normalilor” in conditii de inhibitie sexuala prelungita. Asta este, de fapt, conditia oricarei pulsiuni; daca este inhibata atunci ea va deveni mai puternica. Nu sunt adeptul hedonismului, sunt convins ca unele pulsiuni trebuie inhibate. Insa in cazul de fata inhibitia sociala propusa pentru minoritatile sexuale este de nesustinut. Sunt convins ca exista si cazuri extreme, prin care unii isi doresc drepturi in plus de la sistem, doar pentru ca au o preferinta sexuala minoritara. Nu as fi de acord cu asa ceva, dar, oricum, aceste cazuri sunt rare.



Reactiile de opozitie moderata se explica prin extensia libidoului personal in afara relatiei de cuplu in care suntem implicati, in ciuda faptului ca legaturile de cuplu sunt foarte puternice. Altfel spus, fiecare se proiecteaza pe sine mai mult sau mai putin perceptibil, in cupluri diferite din filme sau din cercurile sociale de contact direct sau mediatizate. Am analizat in detaliu aceasta dinamica a libidoului aici: http://baldovin.netai.net/acte/Din.psi.abis/texte/tabu.htm#varianta , asa ca nu insist acum. Ma rezum doar a spune ca opozitia moderata a „normalilor” fata de cuplurile de acelasi sex se datoreaza si reactiei in fata unei proiectari personale intr-o relatie cu un acest om, conform cu acest mecanism libidinal natural.

Din alt punct de vedere, majoritarii societatii isi manifesta dezaprobarea fata de un comportament sexual in care nu sunt implicati, doar pentru a largi in mod absurd orizontul lor de alegere a unui partener potrivit. Influentati si de prejudecata primitiva a falsului caracter contagios al atractiei fata de persoanele de acelaşi sex, multi prefera sa ia o astfel de atitudine de rejectare sau chiar ostila fata de aceste persoane.

O problema acuta este data insa de vehementa opozitiei fata de aceasta decizie, ajungandu-se pana la cazuri extreme, cu acel preot care si-a dat foc in semn de protest, sau cu agresarea sau uciderea unor homosexuali. Astfel de manifestari extreme puse in slujba „normalitatii” intregesc peisajul absurditatii unor prea multe lucruri din societatea actuala. Datul foc in semn de protest si altele de acest gen sunt cazuri psihopatologice care atesta forte psihice speciale. Repulsia agresiva pentru cuplurile de acelasi sex se datoreaza in mare parte unui conflict psihic intre propriile pulsiuni sexuale intre propriile pulsiuni sexuale si forul sau etic interior, pe care Freud l-a numit initial „Constient”, iar apoi, „Supraeu”. Freud a vazut foarte bine faptul ca reactiile vehemente de respingere din partea unora, atata timp cat nu vin pe o mentalitate extremista (cum este cazul ultrareligiosilor islamici), se datoreaza propriilor tendinte reprimate si apoi proiectate in exterior. Ca artist, am facut si un graffiti stencil cu ceva timp in urma pe aceasta tema.



Fenomenul proiectiei, cu care Freud explica aceste reactii vehemente ale unora, este destul de general. Cred ca aici sunt implicati factori personali specifici ce trebuie exemplificati. Fiecare om are libidoul format dintr-o sfera libidinala concordanta cu sexul (fizic al) sau, si o sfera libidinala opusa, mostenita in special de la parintele de sex opus. Am analizat acest fenomen detaliat aici: http://baldovin.netai.net/acte/Din.psi.abis/texte/meta.htm#Libidoului . Sfera libidinala concordanta de obicei e mai puternica deoarece primeste energie de la aparatul genital. Dar, se poate intampla ca parintele de sex opus sa posede un libido foarte puternic si sa-l trimita copiilor drept mostenire psihogenetica. In functie de puterea acestui libido, comportamentul sexual variaza pe urmatoarea scara: metatropism, travestitism, transexulism, bisexualism si homosexualitate exclusiva (parafilie) dupa cum am detaliat aici: http://baldovin.netai.net/acte/Din.psi.abis/texte/libidinale.htm .

Asadar, predispozitia pentru comportament sexual orientat catre persoanele de acelasi sex se afla in majoritatea dintre noi, in stare de latenta mai mare sau mai mica. Cei mai multi dintre noi nu le simtim. Insa, daca ne analizam comportamentul sexual, le putem vedea cu usurinta. De exemplu, putem gasi momente cand suntem incantati de pozitia femeii deasupra barbatului sau de comportamentul femeii de initiere si dominare a actului sexual. Chiar daca aceste momente pot fi rare, totusi incantarea noastra se explica tocmai prin aceasta predispozitie data de sfera libidinala opusa care, in acest caz, gaseste puncte comune cu cea concordanta.

Atunci insa cand cele discordante devin ceva mai puternice si intra in conflict cu cele concordante, pot aparea probleme personale. Disconfortul psihic produs de acestea se datoreaza faptului ca punerea lor in practica se asociaza cu o perioada fragila din viata fiecaruia, respectiv inceputul adolescentei si a pierderii copilariei. Acest moment coincide cu dezvoltarea organelor genitale si cu inceputul trimiterii de energie libidinala a instinctului catre aparatul psihic. In acel moment sferele libidinale au cam aceeasi pondere energetica, in general sfera libidinala concordanta fiind ceva mai puternica datorita educatiei. Dar, la acel moment, sfera libidinala opusa primeste si ea energie, asa ca pot aparea comportamente homosexuale evidente. Pentru cei cu sfera libidinala opusa puternica viata nu se schimba prea mult de la adolescenta in materie de afectivitate. Ei raman niste adolescenti toata viata. Pentru ceilalti, aparitia familiei le schimba total afectivitatea, iar amintirea acestei perioade a adolescentei ramane una nu tocmai placuta. De aceea, vazand aceste cupluri, multi au aceasta reactie de sila.

Apoi, exista si aceia care se afla intre cele doua repere, nuantele. Unii au familii si o viata sexuala normala, insa pulsiunile travestitiste, transexuliste si bisexuale pot aparea compulsiv in mintea lor. Ei sunt acei vehementi de care aminteam mai sus. Unii dintre ei folosesc meditatia religioasa pentru calmarea intregului sistem energetic psihodinamic. Si, din aceasta cauza, a existat acel caz extrem al autoincendierii. Altii le practica pe ambele in acelasi timp, gasindu-si astfel echilibrul emotional, dupa cum e cazul cu calugarii homosexuali.

Dintre alte argumente, care mai de care mai nastrusnice pro sau contra care circula de un timp pe internet, am selectat pe cele expuse in 2013 de Cristian Tudor Popescu. Dumnealui incearca sa ajunga la o concluzie logica in argumentarea lui, foloseste argumentul in locul „emotiei”, si asta e de laudat.


Exista insa cateva erori pe care CTP le exprima in video-ul de mai sus, carora am decis sa le raspund. Mai intai, remarc o idee cu reverberatii comuniste dupa care „in epoca de piatra nu exista familie” (min. 01) . Nu exista nici un mamifer evoluat care sa nu aiba familie. Fie ca e familie cu mama singura, fie ca e cu ambii parinti, fie ca e grup, ea tot familie este. La fel ca si comunistii, si dumnealui vede familia doar intre limitele traditionale clasice. Dar, cine este interesat poate studia antropologia culturala si poate vedea ca, la omul primitiv, unchiul poate avea acelasi rol al tatalui pentru copil. Deci, a existat familie primitiva chiar si conform acestor criterii ale familiei clasice.

Dincolo de asta, lingvistic vorbind, un copil crescut doar de mama nu poate fi numit un copil fara familie. Tot aici CTP afirma ca familia ar fi fost „inventata” de parca, statul sau vreo autoritate a zis la un moment dat „hai sa facem si copii prin sexualitate si nastere!” Familia nu a fost inventata. Inventia este o operatiune artificiala si se refera la tehnologie. Sexualitatea, nasterea si familia sunt elemente definitorii ale evolutiei vietii pe pamant. Nu exista nici un „obiectiv fundamental” oferit pompos de catre stat pentru familie, asa cum se exprima dumnealui, desi, intr-adevar, copiii (reproducerea) sunt (este) sensul principial al sexualitatii. Familia este insasi natura umana si chiar animala. Nu are nevoie de definitii si obiective artificiale oferite de legislatie. Ea si le afirma inaintea de a-i fi trasate de catre o autoritate represiva. Noroc ca, in acest caz, autoritatile nu-i reprima dezvoltarea naturala.

La min 05 14, CTP mai spune ca „daca s-ar generaliza relatiile homosexuale (…) in maxim un secol nu ar mai exista nici un om pe Pamant.” E greu de inteles cum oameni lucizi ca dumnealui poate sa spuna o asemenea prostie, de parca n-ar fi auzit de bisexualitate. Tocmai aceasta nevoie materna pe care o au si barbatii i-ar face pe homosexuali sa faca copii, in urma unor relatii sexuale normale. Eu sunt ferm convins ca complexul matern pe care il au barbatii ar fi de ajuns pentru ca omenirea sa continue sa existe atata timp cat vor exista conditii de trai in mediul inconjurator.

Per ansamblu, cred ca aceasta reactie a grosului societatii impotriva unei minoritati explica foarte simplu situatia noastra actuala, manipularea, opresiunea autoritatilor si, in cele din urma, sclavagismul, fie el clasic, fie salarial. Chiar daca nu e violent cu minoritatile sexuale, ca parte din multime, omul simplu nu se gandeste la faptul ca acesti oameni sunt persecutati medieval, adancind astfel persecutiile transgenerationale care, in cele din urma, le-au mutilat psihicul. El se gandeste la ce are de castigat pe termen scurt de pe urma unei astfel de legalizari si prefera sa tolereze aceste abuzuri. Lipsa de empatie fata de o minoritate se va intoarce insa impotriva lui, la un moment dat, cand drepturile i se vor limita sau incalca. Iata ca, pe termen lung are de pierdut datorita mentalitatii lui retrograde.

Cred insa ca decizia politica de a oferi copii spre adoptie cuplurilor formate din persoane de acelasi sex trebuie ceva mai nuantata. In decizia plasarii sau refuzului de plasament a copiilor in familiile de acelasi sex trebuie sa primeze interesul copilului. Exista tari in care copiii institutionalizati primesc o educatie chiar mai buna decat cea oferita de parintii naturali. In acest caz, interesul copilului nu este de a creste intr-un cuplu de parinti adoptivi de acelasi sex, desi, dupa cum am mentionat, o astfel de crestere nu ar influenta orientarea sexuala a sa dupa ce ajunge adult. Din pacate statistica arata ca cuplurile de homosexuali sunt mai putin stabile decat cele normale. Iata un alt motiv pentru care adoptia nu e tocmai o solutie viabila in tarile dezvoltate. Alta situatie e in tarile sarace, cu servicii sociale slabe pentru copii, cu coruptie, mizerie si alte probleme. In acest caz, sunt convins ca un cuplu de parinti adoptivi de acelasi sex, daca au o situatie materiala buna, ar oferi un viitor mai bun unui astfel de copil infiat decat ii ofera institutia specializata. De asemenea, sunt convins ca un astfel de cuplu intr-o astfel de tara e mai bun decat multe din cuplurile „normale”.

Din pacate, aceasta agitatie a homosexualilor pentru acordarea de drepturi civile ca adoptia de copii si recunoasterea casatoriei nu se refera la lucrurile astea in sine. Daca si-ar dori cu adevarat copii, un cuplu de homosexuali l-ar obtine. O astfel de persoana poate gasi un partener de sex opus cu care sa aiba un fel de contract ce sa stipuleze ca un eventual copil sa fie crescut de ea, dupa despartire. Sunt destui oameni pe lumea asta care pot face astfel de compromisuri.

Dar problema e alta. Dupa cum am precizat in nota de subsol de mai jos, foarte multi homosexuali au ei insisi o oarecare problema in a-si accepta propriile impulsuri sexuale homosexuale. Astfel ca, ei proiecteaza asupra lumii/societatii aceasta proprie rejectare. La nivel subliminal, ei vad finalitatea acestei lupte politice concretizandu-se printr-un fel de incurajare sau chiar premiere pe care societatea le-ar acorda-o pentru alegerea lor. Acest ideal are o functie psihica personala: el este menit sa contracareze acest sentiment de jena pe care ei insisi il au. Desigur, fiecare ar trebui sa inteleaga ca lumea va ramane la fel de indiferenta la asa ceva, in cazul in care casatoriile de acest gen ar fi acceptate. Disconfortul lor psihic si nelinistea afectiva nu se va termina odata cu legalizarea acestor casatorii sau cu primirea drepturilor de adoptie.

Consider ca aceasta goana dupa oficializare e vanare de vant. Desi am respect profund pentru institutia familiei, eu dispretuiesc casatoria legalizata pe care o consider o intruziune abuziva a statului in interiorul acesteia. Semnarea asta de contracte intre soti doar prelungeste agonia unei eventuale despartiri, dar nu o si impiedica. Sunt atatia soti care traiesc impreuna dar despartiti… acest lucru se datoreaza tocmai acestei artificiale intruziuni a statului in viata privata a persoanei, impiedicandu-i sa isi gaseasca jumatatea altundeva. Mi se pare nefiresc sa ceri tu insuti asa ceva, in situatia in care ar trebui sa te protejezi de un astfel de potential abuz al institutiei recunoasterii juridice a casatoriei.

* De exemplu, cel mai utilizat tratat de psihopatologie , DSM, a scos de mult homosexualitatea din randul tulburarilor comportamentului sexual. Asta se datoreaza in principal ramasitelor prejudecatilor medicaliste fata de tulburarea psihica. Aceste prejudecati considera tulburarea psihica drept boala. In unele parti ale lumii se mentine inca echivalenta intre tulburare psihica si boala (psihica). Atitudinea DSM s-a schimbat inca de acum 50 de ani, insa, dupa cum am mentionat, unele prejudecati inca exista. Iar nevoia de a trata si „corecta” o tulburare psihica anume descinde din aceasta prejudecata. Exista homosexualitate discordanta, cand subiectului ii este rusine cu impulsurile sale sexuale, si una concordanta, cand subiectul si le accepta fara remuscari. Ei bine, homosexualitate discordanta ar putea fi tratata intr-o psihoterapie. Insa cea concordanta, nu. Dar, chair daca nu exista o recomandare terapeutica pentru acest tip de comportament asta nu inseamna ca homosexualitatea nu ar trebui sa faca parte din spectrul tulburarilor comportamentului sexual, asa cum a decis DSM. Nici transexualismul nu necesita interventie psihoterapeutica; asta nu ar justifica niciodata scoaterea acestei tulburari din categoria tulburarilor comportamentului sexual.





»»  read more

22 iunie 2015

Educatia sexuala intre ipocrizie conservatoare si lacomie corporatista

English version here!

Ne confruntam de cateva zile cu dezbaterea privind educatia sexuala pentru copii. Ca peste tot in lume, si la noi exista doua tabere principale. Prima este cea a conservatorilor, care merg pe vechiul mit al berzei ca explicatie oferita copiilor pentru nastere. Cealalta este cea a emancipatilor, care insista pe spunerea detaliata si directa a adevarului catre copii. Dezavantajul primei variante este acela ca provoaca sentimente de anxietate si nesiguranta copiilor care, intr-un fel sau altul, simt ca povestea cu barza e cam trasa de par. Dezavantajul celei de-a doua variante este acela ca provoaca sentimente de anxietate si nesiguranta copiilor care nu vad nereguli in povestea cu barza. Asadar, exista doua tipuri de copii, unii cu preocupari mai mari fata de sexualitate, iar altii cu preocupari mai mici*.

Cele doua categorii de copii reflecta, de fapt, doua mentalitati opuse ale societatii de astazi, una conservatoare, alta progresista. Mult timp am fost adeptul mentalitatii progresiste, denuntand aspectele negative ale celei conservatoare, cum ar fi subnutritia, mortalitatea infantila, varsta redusa de viata, epurarea populatiei prin razboaie si, nu in ultimul rand, sclavagismul clasic. Acestea raman in continuare, pentru mine, pete negre pe obrazul civilizatiei. Abstinenta sexuala este o caracteristica a acestui stil de viata. In situatia in care cetatile deveneau neincapatoare si spatiile intime erau din ce in ce mai reduse, abstinenta era o solutie pentru reglarea acestor neajunsuri.

Din pacate, odata cu experienta directa a capitalismului, am vazut ca si mentalitatea progresista are cam aceleasi probleme, chiar mai multe, nerezolvand pe deplin pe cele ale celei conservatoare. De exemplu, problema hranei nu s-a rezolvat deloc odata cu abundenta, excesul si risipa specifice vietii contemporane. Organismele modificate genetic si o multime de substante adaugate alimentelor atenteaza la viata omului la fel cum o facea in trecut si subnutritia. De asemenea, obezitatea este o problema la fel de mare ca subnutritia. Asa ca, asa cum, in trecut, puteai muri de subnutritie, astazi poti muri din cancer ce se poate face, printre altele, de la alimentele pline de substante dubioase. Moartea copiilor de diferite boli in trecut e la fel de tragica precum este si cea provenita de la avort astazi. Razboaiele cu alte state, sau din interiorul statului, fata de anumite categorii sociale provoaca un astfel de tip de epurare a populatiei. De exemplu, politia din SUA pur si simplu vaneaza „exemplarele neperformante” ale „populatiei”, la fel cum face padurarul cu fondul de vanatoare. Esti homeless si ai facut o neregula minora oarecare, atunci esti impuscat de politie si eliminat intr-un mod dizgratios. Un muncitor mai eficient va primi viza de intrare in SUA in locul tau. In acelasi fel, sclavagismul s-a modificat un pic la suprafata, dar in esenta el a ramas la fel. Sclavului platit i s-au oferit timp liber, vacante si posibilitatea sa isi aleaga stapanul. Insa, prin diferite inginerii sociale, el este fortat sa presteze o oarecare munca.

Sexualitatea moderna deriva din aceleste repere. Ea este motorul principal al mitului corporatist al „visului american”. Dupa cum am aratat aici http://baldovinconcept.blogspot.ro/2010/01/exemple-de-mutilare-spirituala-facuta.html , sexualitatea este folosita ca momeala emotionala pentru publicitate. Libertatea sexuala e maxima, dar viata sexuala a ajuns la fel de banala ca bautul apei, multi necunoscandu-i pe deplin satisfactia si cautand-o cu neincetare. Nostalgici/nostalgice fata de experienta astrala a sexualitatii din epocile trecute, unii/unele o refuza total, parca boicotand insasi libertatea ei. Un stil de viata corporatist, cu nevoia exacerbata de a intra in competitie in fiecare secunda cu cineva si o a castiga, implica si o astfel de exacerbare a comportamentului sexual, adica o supraexcitare libidinala. Puritanismul abstract al mentalitatii burgheze, ce a derivat in cultura nevroticista, a fost abandonat in favoarea unui erotism brut, simplu. Hiperstenia este reperul principal al acestuia. Preluarea energetica a energiei libidinale de catre retelele mnezice periferice ale libidoului este minora. Singurele revarsari libidinale in afara neutralizarii brute, cea a actului sexual repetat, sunt nevoia masculina de mai multe partenere si cea feminina de adoratie isterioforma din partea partenerului acceptat si/sau a partenerilor respinsi. 

Indiferent daca se decide sau nu o educatie sexuala pentru copii in forurile decizionale inalte ale societatii, ei au oricum destule resurse pentru a cunoaste destul de detaliat fenomenul. Internetul e la degetul mic al copiilor de astazi, iar sursele tiparite se pot vedea la fiecare colt de strada. Televiziunile au si ele destule teme de gen prin filme sau diferite emisiuni. Educatia sexuala se face, mai nou la… locul de munca, asa cum invatarea se facea odata. Aceasta realitate nu e doar a Romaniei, ci a intregii lumi civilizate. Desi nici n-au intrat bine in adolescenta, foarte multi dintre copiii de astazi deja au experimentat toate optiunile, pozitiile si alternativele acuplarii sexuale. In loc sa viseze la iubirea clasica, sau la taina descoperirii celuilalt, la 18 ani multe dintre adolescentele de astazi revarsa acreala femeii de 35 de ani, care deja au familie si copii. La aceasta varsta nimic nu le mai motiveaza decat a-si vedea proprii copii cum sunt recunoscuti drept genii. Dar, din fericire, acestea si-au implinit cumva menirea. Divele adolescente de 18 ani de astazi vor face copii probabil pe la 50 de ani. Ambitiile corporatiste sunt mult mai importante in acest moment pentru ele. Vor sa demonstreze cu tot dinadinsul si inutil ca au penis, si multe chiar reusesc. Altele se inconjoara de barbati fatalai, si tot demonstreaza ceva. Pierzandu-si incet si sigur feminitatea, nu se gandesc prea curand la copii.

N-am sa trec cu vederea nici barbatul sexual-corporatist, cel care isi creeaza iluzia ca e mascul alfa cu cat are mai multe amante reale sau imaginare. Nici el nu e multumit de viata lui nonsexuala, fapt ce se regaseste in cea sexuala, in sensul ca fie vrea sex prea frecvent, fie vrea altceva. Simtindu-se amenintat de superiori, acest om s-ar acupla cu orice misca, dupa cum plastic il descriu cu dispret chiar partenerele sale. Hiperactivitatea sa sexuala este direct influentata de stilul sau de viata. Simtindu-se amenintat, barbatul corporatist vrea sa-si depuna icrele pe undeva, conform principiului originar natural al sexualitatii, mutilat insa in mod aberant de catre stilul de viata corporatist. Cu cat partenera este mai „extraterestra” si ii poate duce mai departe genele, cu atat barbatul corporatist moare sa se impreuneze cu ea. Femeile din viata lui pot confirma optiunea lui pentru… lunatice ! Neconcordanta dintre sexualitatea lui, centrata pe ejaculare si cea a partenerei, centrata pe preludiu, face ca intre ei sa apara probleme grave de cuplu, care, de cele mai multe ori se finalizeaza cu dezmembrare.

Sistemul neosclavagist are mult de castigat de pe urma culturii pornografice sau hiperlibidinale dupa cum are de castigat de pe urma oricarei dorinte pe care e gata sa o satisfaca sau sa-i promita satisfactia in schimbul unui serviciu. Cu cat mai multe, mai diverse si mai nesatisfacute dorinte, cu atat o dependenta mai mare de sistemul capitalist de gratificari. Un barbat cu un apetit sexual foarte crescut este un om hiperactiv, vrea statut social de unde sa-si aleaga cat mai multe amante. Pentru astfel de statut social el e in stare sa faca compromisuri si sa se inscrie in ierarhia corporatista. Stresul sarcinilor dificile si umilinta subordonarii isi gasesc compensatie in iluzia masculului alfa, posesor de cat mai multe femele. Si femeia corporatista se apropie de acest profil. Diferenta e ca interesul ei nu este sa posede cat mai multi barbati, ci sa se cupleze cu o vedeta sau cineva cu prestigiu. Ambitia ei hiperlibidinala se concretizeaza prin relatii profesionale diverse si activitatile ce le faciliteaza. Asadar, capitalismul, ca sclavagism al relatiilor de schimb, functioneaza si cultiva acest hedonism in care sexualitatea este varful de lance.

Daca in secolul 19 inhibitia prea artificiala a pulsiunii sexuale provoca suferinta psihica, dimpotriva, in secolul 20 si inceputul celui de-al 21-lea, aceasta suferinta vine de la a scoate o cat mai mare si multa satisfactie din bietele organe genitale, acestea fiind pur si simplu abuzate. Nevroza clasica se afla parca la antipodul culturii hiperlibidinale contemporane. Am scapat de nevroze dar ne-am pricopsit cu temperamente ciclotimice sau chiar bipolare. Libidoul si-a pierdut fluiditatea naturala devenit din ce in ce mai sinuos. Ruleta combinatiilor genetice intre diferite tipuri diferite de libidouri ale parintilor poate crea predispozitii pentru comportamente sexuale bizare, dupa cum am aratat aici: http://baldovin.netai.net/acte/Din.psi.abis/texte/libidinale.htm . Multe din „povetele” despre virtutile abstinentei sunt predicate astazi de un fond emotional tenebros. Din pacate, 70% din astfel de optiuni vin pe fond de frigiditate, vaginism sau apetit sexual atrofiat, specifice, in general, femeilor. Datorita acestor probleme unii barbati au ajuns efeminati iar multe din femei au ajuns sa posede o sexualitate virila la nivel psihic, fireste fara corespondenta la nivel fizic. Majoritatea femeilor casatorite nu au avut de la inceputul relatiei o compatibilitate cu sotul in privinta frecventei impulsurilor sexuale ce necesita satisfactie prin act sexual. Aceasta problema se datoreaza si naturii diferite a sexualitatii feminine, dar este si adancita de aceste tulburari enumerate mai sus. Majoritatea se prostitueaza legal prin casatorie, adica accepta o viata sexuala cu sotul, strangand din dinti si inchizand ochii, imaginandu-se un fel de Fecioara Maria care au facut compromisul casatoriei doar pentru a salva specia umana de la disparitie. Atat de incurcate sunt laturile acestei capcane incat nici separarea si nici divortul, la care unele dintre aceste femei recurg, nu sunt solutii nici pentru ele si nici pentru copiii lor in privinta optimizarii libidoului.


Ei bine, cam asta primesc copiii de la parintii lor, acesti stalpi ai societatii civilizate contemporane. Atata timp cat au un stil de viata dereglat, ei nici ca le-ar putea trimite altceva. Mostenirea psihica nu e o chestiune de vointa. „Invataturile crestine” despre cumpatare nu au nici un sens in acest cosmar al tentatiilor specifice vietii corporatiste. Povestea cu barza este si ea la fel de inutila pentru „polimorf perversitatea” sexuala a copilului nascut de un cuplu corporatist. Acei copii ai caror parinti s-au putut tine departe de valtoarea corporatista a civilizatiei sunt foarte rari. Pentru ei inca merge povestea cu barza. Ceilalti insa au nevoie de educatie sexuala dirijata si protectiva in fata unor eventuale abuzuri sexuale venite pe fondul curiozitatii lor evidente pentru acest subiect. Mai mult decat atat, acesti copii au nevoie de psihoterapie, la fel ca si parintii lor.

Din pacate, sub pretextul eliberarii de prejudecati sta de multe ori interesul parsiv de instituire a unei culturi pornografice inca de la varste fragede. In jurul acestei insule oneste de educatie sexuala, se afla un ocean de hartuire mentala a copiilor pentru a li se deforma de mici libidoul si a li-l stimula conform cu obiectivele de stapanire prin dependenta ale capitalismului. Site-urile, revistele si posturile tv pornografice ajung cu usurinta in mana copiilor amplificandu-le deja o predispozitie libidinala distorsionata mostenita de la compromisurile facute de parinti. Asa ca o educatie victoriana se dovedeste a fi la fel de nociva pentru viitorul adult ca si cea hedonista. Fiind speriat de perspectiva unei evolutii psihopatologice de tip nevroticist ce reiese din educatia victoriana se poate spune ca sistemul capitalist subventioneaza pur si simplu cultura pornografica, momind astfel viitorii sclavi cu dependenta unei dorinte erotice constante si nedefinite.

* Majoritatea psihologilor recomanda sa se incerce mai intai varianta berzei, iar apoi, daca copilul da semne de nemultumire, sa i se spuna adevarul pe niveluri ale detaliilor, in functie de reactia sa fata de informatia primita. Desigur, atunci cand copilul cere detalii, e bine sa fie trimis in psihoterapie.





»»  read more

15 iunie 2015

Mecanismele sociale implicate in politica romaneasca a ultimilor 50 de ani

Pentru ca intre timp acest articol a ajuns ceva mai lung, am decis sa-l impart in cateva sectiuni dupa cum urmeaza:

Respingerea ideii mitului liderului politic mesianic, atotputernic


Din pacate, foarte multi au o viziune medievala despre politica, imaginand conducatorul ca pe un fel de antrenor de echipa sportiva, iar societatea ca pe niste sportivi ce executa ordinele acestuia. Daca ar intelege clubul sportiv in relatia cu suporterii, cu alte cluburi si cu insasi societatea in care acesta se insereaza, atunci viziunea lor ar fi una mai realista. Insa, tradus in societatea actuala, un antrenor ar fi un biet secretar de stat prin minister , si nu un lider politic asa cum are el rolul social. Nostalgia fata de figura profetica de tip Moise face ca unii sa aiba astfel de idee patriarhala despre politica. Si tocmai o astfel de mentalitate ii face niste victime sociale, niste oameni meniti sa se supuna mai curand decat sa-si ia destinul in maini. Se poate observa aici o conceptie religioasa despre societate si conducatorul sau ca profet sau zeu. Asta releva o mentalitate primitiva despre lume (si implicit societate) supravietuitoare si in era digitala. Omul contemporan vede in conducatorul politic un profet ce are sa vina sau sa revina pe pamant pentru a face lumea un rai.

Nu mai exista tipul acesta de conducator de prin Evul Mediu. Si nici atunci „conducatorul” nu lua deciziile fara sa se consulte cu sfatuitorii sai. Dupa aceea monarhii au ramas conducatori simbolici, piese de incredere pentru popor. Deciziile se iau la alte niveluri. Liderii politici doar executa un plan conceput altundeva de catre specialistii in strategie. Gandirea lor e cinica dar in cele din urma eficienta. Din cauza asta, de cele mai multe ori ei nu au priza la public. Uneori se intampla sa si aiba carisma, asa cum a fost cazul lui Napoleon sau Stalin. Insa romantismul lor ii face sa se arunce in planuri nesabuite si sa ia decizii gresite sau sa produca dezastre sociale.

Figurile din esaloanele inferioare ale „liderului” ii dicteaza directia


In Romania s-a intamplat la fel. Individual, functia unui astfel de lider este mai puternica decat a oricarui altcuiva din sistem. Dar puterile subsumate ale subalternilor sunt mai puternice decat a sa. De aceea, de frica inlocuirii, dictatori ca Ceausescu i-a indepartat din functiile importante in stat pe potentialii rivali, dupa modelul lui Stalin. Primul folosea rotatia cadrelor cu scopul de a le da posturi babane lingusitorilor. Principala institutie facuta pentru acesti latrai a fost Securitatea. Chiar si asa, dupa cum s-a exprimat la procesul ad-hoc in urma caruia si-a gasit sfarsitul, multi „au tradat”, conform cu noile interese ale puterii din esalonul 2 si 3 in stat.

Securitatea i-a organizat lui Ceusescu o executie publica, odata cu capcana petardei de la celebrul miting de afirmare a pozitiei sale de „lider suprem”, devenit ulterior miting de adio. Prin aceasta manevra de inginerie sociala, Securitatea a reusit sa asmuta multimea infometata spre el. In acelasi fel, presedintele american J.F.Kennedy s-a luat la tranta cu (de)Serviciile Secrete ale sistemului, incercand sa opreasca razboiul din Vietnam, ce devenea din ce in ce mai nepopular, dar care avea o logica foarte bine definita intr-un sistem social cum e SUA, asa cum am aratat aici: http://baldovinconcept.blogspot.ro/2010/03/razboiul-cea-mai-profitabila-afacere.html . Drept rasplata, „Serviciile Secrete” americane nu au securizat (ca sa ma exprim eufemistic) zona prin care acesta urma sa treaca. Dupa cumstim, „un lunatic”, cu talent de lunetist, l-a nimerit exact in cap. Ghinion. Ultimul presedinte american care a incercat sa tina piept fortei acestor „servicii” a fost Richard Nixon: un alt naiv care a crezut ca poate pune microfoane si asculta mai sus decat ii este permis, fara sa isi imagineze ca aceste institutii ii pusesera lui inainte camere de supraveghere si vor afla ce face. De aceea, mai tarziu, unul ca Reagan, a invatat sa asculte ordinele, dupa cum se poate vedea in acest film:



Scindarea din anii 1960 in randul securistilor odata cu aparitia „bisnitarilor”


Experimentele staliniste din anii 50-60, cu agentii sovietici infiltrati in special in serviciile secrete, cu disparitiile, accidentele si mortile subite care dadeau de banuit, au creat o antipatie fata de KGB si sovietici. Pentru cei ce nu cunosc despre jaful sovromurilor din anii 50 ii invit sa consulte acest articol http://www.contributors.ro/cultura/cum-a-fost-jefuita-romania-de-ocupantii-sovietici-in-anii-1945-1958/ . In Securitate a aparut astfel o „aripa occidentala” care a inceput sa idealizeze Occidentul, in timp ce conservatorii se delimitasera deja de modelul sovietic. Conflictul dintre cele doua gasti de securisti nu s-a datorat faptului ca securistii mai noi au devenit mai morali decat tortionarii stalinisti. Dupa cum s-a tot intamplat in Romania, patriotismul pastrarii resurselor pentru dezvoltarea tuturor a fost doar un pretext a noilor securisti de „mai mult”. Nu spiritul echitabil i-a facut sa schimbe macazul catre capitalismul pe care il blamau la sedintele oficiale, ci lacomia. Ei au gasit o portita de falsa comunicare cu dezgustul popular fata de sovietici din acea perioada.

In anii 1980 deja romanii se saturasera de inferioritate economica fata de Occident. In acelasi fel, latraii sistemului, cei care aveau si privilegii de a experimenta pe viu opulenta occidentala, se simteau amenintati constant de toanele „tovarasului” de a-i schimba din functie. Desi pozau in martorii lui Marx si Engels, totusi spiritul antreprenorial a incoltit in ei. Bisnita cu jeansi sau video-playere le-a adus sume importante tuturor. S-a creat in societatea romaneasca un fel de economie subterana la nivel de elita statala guvernata de aceasta aripa bisnitara a Securitatii. Din ei s-au recrutat viitorii milionari, cei care au creat capitalismul in Romania in acest sfert de secol. In interiorul ei erau deja create doua factiuni care se vor duela pentru putere in perioada de dupa 1989 pana astazi, respectiv conservatorii care voiau un capitalism bland (de genul celui francez) si bisnitarii, care voiau capitalism feroce.

Cert este ca un sentiment de lehamite fata de traditia marxist-leninista a cuprins astfel toata societatea romaneasca, iar rezultatul il stim cu totii. Capitalismul cu mirajul sau i-a cuprins pe majoritatea, de la copil la batran si de la muncitor la intelectual. Pana si cel mai apropiat om de sotii Ceausescu, fiul lor Nicu, dadea ordine la TV sa se difuzeze muzica straina de revelion mai spre dimineata, „dupa ce dorm babacii”. Doar din cand in cand cate o „baba sclerozata” isi manifesta repulsia fata de regimurile de dinainte de 1944. Vantul schimbarii se simtea peste tot. Daca cu cativa ani inainte Securitatea anihilase cu succes revolta de la Brasov, dimpotriva, in 1989 revolta de la Timisoara a fost discret folosita de Securitate pentru a-si aplica visele de a deveni elita capitalista, cu banii stransi de pe ici si de pe colo.

Rolul securistilor in „Revolutia” de la 1989. Diversiunea teroristilor


Ne place sa credem ca eroismul romanilor, ca „batalioane romane Carpatii”, ca Imperiul Romanesc, etc., a produs schimbarea de regim din 1989. Multe din astea sunt autoflatari nationaliste. Daca intrebam un istoric independent, vom vedea ca multe din izbanzile istorice ale romanilor au fost de fapt esecuri de proportii. De exemplu, in manualele de istorie se spune ca am fi batut turcii la Calugareni in mlastina, etc. Si totusi e consemnat ca in ziua urmatoare ei ocupau tacticos Bucurestiul. E greu de conceput, dar anii de vitejie ai lui Stefan cel Mare s-au datorat in buna masura tributului pe care el il platea sarguincios la curtea otomana. Asa ca trebuie sa ne impacam cu gandul ca nici „Revolutia” n-a facut-o poporul roman, desi nici revolutie nu prea e, dupa cum am argumentat aici: http://baldovin.blogspot.ro/2014/12/revolutie-sau-lovitura-de-stat.html.

Daca toti securistii ar fi folosit armele din dotare in 1989, atunci Piata Revolutiei de astazi s-ar fi numit vitejeste Piata Tienanmen II. Cei cativa viteji idealisti care au iesit cu piepturile goale in decembrie 1989 ar fi fost foarte usor anihilati. Unii, cei mai conservatori, au incercat sa nu tradeze cauza si au tras. Dar au fost putini care au facut-o pentru a-l apara pe Ceausescu. Dimpotriva, interventia armatei impreuna cu mascarada de la Otopeni, cand niste unitati militare s-au macelarit intre ele, a fost parte dintr-o cacialma ce pregatea terenul pentru un alt mit, de tip capitalist de data asta, cel al teroristilor. Diversiunea teroristilor a fost o gaselnita a securistilor bisnitari mai intai pentru a distrage atentia opiniei publice fata de propria institutie si cele auxiliare (militia si armata), acoperindu-i astfel pe ultraconservatorii care trasesera in popor din convingere comunista.

Daca furia populara nu s-ar fi oprit doar la Ceausescu si comunism si ar fi continuat catre intregile structuri ale statului folosite pana atunci, printre care si insasi Securitatea, atunci toti ar fi avut de pierdut de pe urma „revolutiei”. Diversiunea teroristilor a avut doua roluluri majore. Mai intai cel de camuflare a „greselilor” facute de „babaci” prin recurgerea la arme de foc impotriva demonstrantilor. Apoi ea avut rolul de potentiala anihilare a celor care nu s-ar fi oprit cu scandarile la Ceausescu si comunism si ar fi cerut o lustratie totala. O inecare in sange ar acestora s-ar fi putut foarte usor camufla prin imaginea acestor „teroristi fideli”. Strategia s-a aplicat si la case mai mari, dupa cum am aratat aici: http://baldovin.blogspot.ro/2011/05/obama-contra-osama.html . Dupa cum voi arata mai jos, ea s-a aplicat cateva luni mai tarziu odata cu prima mineriada. Diferenta e ca in loc de vechii teroristi, s-au folosit imaginea minerilor. Naivitatea romanilor cu privire la televizor atunci nu se deosebeste foarte mult de cea de astazi. Conceptul de „ecoterorism” cu care s-au etichetat recent activistii de mediu e fabricat in laboratoarele de manipulare de astazi la fel cum s-au fabricat teroristii atunci.

Insa protestele anticomuniste din 1990 se grefau pe naivitatea multora fata de capitalism si fata de civilizatie, in general. Unii chiar au crezut ca ei au facut „Revolutia Romana”, si ca ea ar fi fost furata de cei scosi abil in fata in acele zile la TV, pentru a ramane in constiinta publica drept noi lideri. Revolutionarii naivi din 1989 aveau scopul de a curata societatea romaneasca de ceea ce se credea a fi raul imanent al istoriei: comunismul. Piata Universitatii s-a nascut si din acest tip de naivitate de a crede in demnitatea populara de a reusi sa faca o revolutie, naivitate in care am crezut si voi crede si eu in mod utopic pana voi muri. Din pacate, realitatea a fost alta. Securitatea avea alte planuri. Aripa conservatoare si cea bisnitara si-au dat mana pentru a se apara de dorinta „golanilor” de a instaura lustratia si de a-i elimina de la fraiele societatii romanesti. Prima dorea un stat socialist, cealalta pregatea transformarea Romaniei in pilon capitalist.


Rolul securistilor in anihilar a fenomenului Piata Universitatii 1990. Diversiunea minerilor


In 1990, securistii bisnitari deja aveau un plan de acaparare a economiei nationale, de impartire a ei la bucata si de trecere a bunurilor de la „popor” la „patroni”. Acest lucru s-a intamplat in mare parte ulterior. Iliescu a fost omul lor de legatura cu „poporul”, dar si de legatura intre cele doua factiuni din Securitate. Asa comunist intarziat cum a fost el, Iliescu a fost, pentru acesti sacali, cam ce doreau ei de la Ceausescu. Adica un bun acoperitor al instaurarii capitalismului feroce care sa le satisfaca nevoia patologica de inavutire nelimitata. Si el, baiat finut cum il stim, le-a permis aceste manevre si i-a lasat sa isi dezvolte ambitia de a deveni capitalisti. La drept vorbind, nu prea avea de ales: oricand ar fi putut fi tras la raspundere pentru chemarea minerilor. Dimpotriva, Emil Constantinescu se plangea ca securistii l-au invins. Noroc ca nu a facut ilegalitati caci altfel il si pedepseau. Basescu a ramas in functie in 2012 tot prin sustinerea vechilor camarazi de la securitate. Desigur, nu puteau sa-si lase colegul la greu.

Dupa acelasi principiu al colegialitatii, niciun mare tortionar comunist nu a fost condamnat in perioada postdecembrista, desi insusi comunismul a fost condamnat cu surle si trambite in Parlament. S-a creat si un institut special de investigare a crimelor sale. (Actualizare 2016: recent tortionarul Visinescu a fost in cele din urma condamnat la o varsta inaintata, o masura tardiva cu scop de PR, desigur) E greu sa recunoastem, dar toate acestea au fost praf in ochi. Multi ne-am entuziasmat ca, dupa 20 de ani, in sfarsit am scapat de comunism, ca tranzitia s-a terminat. Acest circ era insa doar o manevra de a impiedica accederea la Putere a neocomunistilor. Daca s-ar fi reconstituit intr-un partid, ei ar fi putut sa stranga cu usurinta suficiente voturi in asa fel incat sa treaca de pragul de accedere in Parlament. Intoarcerea la comunism e ceva ce ar fi incurcat mult planurile vechilor securisti ajunsi astazi corporatisti.

Ocupand functii importante in stat, controland media in cele mai intime detalii, ei au devitalizat incet si sigur reperele industriei nationale, ajungand treptat sa puna mana pe cele mai importante dintre ele. Prin aceste manevre, ei au luat fata capitalistilor exilati care voiau sa vina in 1990 in Romania si sa faca afaceri aici. Asa ca Piata Universitatii din 1990 nu ar fi putut niciodata reusi, pentru ca insasi „Revolutia” nu a reusit, in sensul in care s-a autoprezentat, ca trezire a constiintei nationale. Daca proclamatia de la Timisoara, preluata ulterior de Piata Universitatii, ar fi fost pusa in practica, atunci acesti strategi ai interceptarilor si actiunilor metamafiote din stat ar fi fost eliminati de pe piata trecerii proprietatii statului in cea a privatilor. Pentru ca ei insisi ar fi fost interzisi la ocuparea functiilor cheie in stat. Si acesta este exact testul esuat al „Revolutiei Romane”, respectiv faptul ca nu poporul a facut-o, ci doar a participat mai mult sau mai putin adormit la ea. De fapt cam aceasta e starea poporului in general. Dar in iunie 1990 au fost mai multi protestatari decat in decembrie 1989. Dar, de data aceea, Securitatea n-a mai lasat „revolutionarii” sa creada ca pot schimba ceva. Nu mai era nevoie de ei, odata ce bula mitului „maretului conducator” se va fi spart.

Logica acestei actiuni este lupta dintre vechii chiaburi/mosieri si vechii lor tortionari ajunsi securisti. Daca nu ar fi intervenit atunci, practic Securitatea si-ar fi taiat copacul de sub picioare. Vorbim aici de doua ideologii de nivel mediu de generalitate, conform aplicabilitatii lor vizibil in plan concret. Prima este cea a capitalismului interbelic prelungit putin in epoca postbelica. Cealalta este cea a comunismului esuat, dar cu complex de superioritate fata de capitalism. Stim ca in 1990 au existat morti prin impuscare. Nimeni nu avea in 1990 arme in afara de ei care nu trebuiau sa nu se justifice nimanui. Munitia militiei si armatei putea fi usor controlata. Asa ca e clar cine a impuscat acei oameni. Dar nimeni nu a fost tras la raspundere tocmai pentru ca la nivelul deciziilor nu s-a dorit incriminarea celor cu functii inca inalte.

Numarul mortilor in iunie 1990 e mic pentru amploarea anihilarii fenomenului Pietei Universitatii. Asta pentru ca Securitatea si-a dovedit inca odata competenta in materie de inginerie sociala. Ei au venit cu o gaselnita intim legata de Ion Iliescu: minerii. Acestia au devenit noua masa de manevra la fel cum, cu 6 luni in urma, rolul acesta il avusesera muncitorii la mitingul de adio al lui Ceausescu. Naivi si un pic aburiti de alcool, minerii au fost discreti condusi sa sape in sediile partidelor de opozitie si a nucleelor democratice din Bucuresti. Precizia cu care au nimerit in aceste locuri e remarcabila daca tinem cont ca multi dintre ei calcau atunci pentru prima data in capitala. Crezand ca distrug pe golani, sau pe reprezentantii noului regim „burghezo-mosieresc” care avea conotatii negative in mintea lor, minerii au fost jandarmii anilor 1990 pentru inabusirea protestelor anticomuniste. Daca ne uitam la siluete, uniforme si comportamente, atunci vom vedea asemanari izbitoare.


Rolul securistilor in politica de dupa 2000


Iata de ce Ion Iliescu a fost gaselnita geniala a Securitatii in acele zile! Daca ne gandim la cei 20 de ani in care el a atras increderea unei parti importante de cetateni, vedem ca securistii se pricepeau cu adevarat la manipulare. Ei, de fapt, au fost cam singurii romani occidentali, in afara de figurile culturale remarcabile, de pe timpul dictaturii. Serviciile lor rivalizau cu cele ale Occidentului in materie de eficienta. Spre deosebire de restul poporului, care facea lucruri „romanesti” (ne aducem aminte cum se rupeau tenisii sau altele), Securitatea facea cu adevarat „treaba serioasa”. Am crezut pana recent ca securistii nostri incearca sa se scoleasca de pe la CIA-istii lor in materie de inginerie sociala. Insa, analizand evenimentele ultimilor 25 de ani, mi-am dat seama ca „ai nostri” sunt cel putin la fel de „buni”. Nu m-as fi asteptat ca Basescu sa ramana in functie odata cu furia populara din 2012. In acel moment el avea sub 10 % incredere cetateneasca, mult mai putin decat avea Ceausescu in decembrie 1989. Dar, iata ca, cu ajutorul unor manevre sociale ale ex-securistilor, el a ramas in continuare presedinte, ideea de democratie (puterea poporului) disparand ca un fum. Imi vine in minte aroganta cu care isi manifesta pozitia si prin care ii persifla pe protestatari. Aroganta asta e asemenea celei a unui jucator de poker care stie ca are un As undeva. Poate ne aducem aminte de acest episod decisiv pentru alegerile prezidentiale din 2009:



Cum o fi aflat Basescu oare ca Geoana s-a intalnit cu Vantu in miezul noptii? (sic!) S-a spus ulterior ca printr-o inscenare, respectiv fiind contactat de Vantu pentru informatii compromitatoare la adresa lui Basescu. Atunci, reformulez intrebarea: cum a fost Vantu convins sa colaboreze cu Basescu, desi ei erau inamici de ceva vreme? Oricum ar fi, Securitatea e cea care a tras sforile. Geoana a dat in balbaiala la aceasta interpelare si lumea a crezut ca face afaceri cu Vantu. Posibil sa fi facut. Dar e la fel de posibil sa nu fi facut. Oricum, balbaiala lui vine mai mult de la faptul ca si-a dat seama ca Basescu e sprijinit de Securitate, si ca poate primi informatii si mai „colorate” despre matrapazlacurile pe care, fireste, orice politician le are. Sistemul este facut de asa natura incat politicianul saliveaza la ciordeli, la fel ca si omul simplu in fata reclamelor, asa cum am aratat aici: http://baldovinconcept.blogspot.ro/2011/01/exemple-de-manipulare-si-obedienta.html . Crezand ca nu-i vede nimeni si ca chiar au puterea, majoritatea politicienilor fac aceste matrapazlacuri, nerezistand tentatiilor. Dar astea sunt capcane intinse de serviciile secrete cu care apoi ii santajeaza sa faca ce vor ele, conform cu interesele lor. Multi dintre condamnatii spectaculosi din ultimii ani, care au facut capul de afis al stirilor, probabil ca au fost eliminati pentru ca au opus rezistenta fata de anumite favoruri acordate unor anumite corporatii. In 2009 Securitatea l-a preferat pe Basescu mai mult decat pe Geoana, iar fidelitatea asta a tinut si in timpul protestelor si a referendum-ului din 2012. Aceste lucruri se intampla si in Romania si in tarile in care guvernele trec peste vointa majoritatii.




Modul in care Securitatea a reusit sa se foloseasca de masa amorfa de mineri in 1990, si sa arunce vina asupra lor, rivalizeaza, la scara mai mica desigur, cu ingineria de la 11 septembrie (http://baldovinconcept.blogspot.com/2008/08/3-tragedia-de-la-11-septembrie-in.html ) . Prin aceasta, pe de o parte, ei i-au demonizat pe mineri, ca pe niste brute insetate de sange, pregatindu-le gratios iesirea din scena prin inchiderea minelor si trimiterea lor in somaj. Toata industria romaneasca a avut ulterior aceeasi soarta, producand someri pe post de mana de lucru foarte ieftina pentru corporatiile lor si pentru Occident. Pe de alta parte, ei l-au avut la mana si pe Iliescu, amenintat constant cu perspectiva deschiderii unui dosar al mineriadei. Fiind capitan de vas, Basescu e imposibil sa nu fi colaborat cu Securitatea si sa nu aiba dosar. Ascunderea acestui dosar are aceeasi logica a santajului. Sa tot faci „afaceri” in situatia in care controlezi la acest nivel marionetele politice! Mai nou, urmasul vechii securitati, SRI, isi face gratios poze cu noua marioneta.




Din pacate in acest sfert de secol de dupa 1989 Romania a ajuns sa fie realmente sufocata de coruptie sub fortele noilor securisti. Romania a ajuns exact oglinda lor de vechi bisnitari sau tortionari. Mita a ajuns principalul criteriu de accedere in aceste functii. Explozia doctoratelor plagiate pe care institutiile de cercetare occidentale le-au depistat arata stilul gainaresc de lucru aplicat metasocial al acestor oameni. (Actualizare 2016: tragedia de la Colectiv a scos la iveala o adevarata mafie care a sugrumat sistemul sanitar romanesc, aducandu-l pur si simplu in situatie de colapsare). Cu metodele pe care le au, securistii decid cine ocupa posturile cheie in institutii, controland absolut tot prin pionii pe care ii plaseaza in functiile cheie. Singura opozitie in aceasta tara este data tot de ei, devenind rivali la impartirea prazii. Gasti rivale si-au creat trusturi de presa si fiecare se ameninta reciproc cu deconspirarea trecutului securist si negociaza plasarea marionetelor politice personale in pozitii cheie in stat intr-un mod demn de teatrul absurdului.

O sisifica repetare a istoriei


Intr-o ironica dar logica analogie, povestea baladei emblematice „Miorita” se repeta dramatic de un sfert de secol in Romania. Poporul a ajuns „ciobanelul moldovan” iar cel ungurean si cel vrancean sunt calaii sai. In cruzii ani postbelici, securistii tortionari au facilitat implementarea stalinismului in aceasta tara. Ei au urcat treptele sociale ca agenti sovietici. Practic ei au vandut tara rusilor dupa ce au fost scoliti sau recrutati la/de Moscova pentru un loc caldut in noua ordine din Romania. Fata de cruzimea tortionarilor din anii 1950, pentru bisnitarii din anii 1980 nu exista cuvant. Balada „Miorita” e intrecuta in ceea ce priveste grotescul situatiei create de acestia. Sa ne gandim numai la cum puteau ei sa tina discursuri socialist-revolutionare anticapitaliste si antiimperialiste ziua si cum faceau ei bisnita cu produse capitaliste noaptea! Cred ca aceasta frantura de realitate poate explica pe de-a’ntregul ce s-a intamplat in acest sfert de secol in aceasta tara.

Occidentul a dat cale libera experimentelor securistilor din Romania pentru ca el insusi are de profitat de pe urma muncitorilor din constructii, capsunarilor, gunoierilor, etc. , prost platiti. Distrugerea economiei nationale are un singur scop: trimiterea „sclavilor liberi” la slujit in Occident. Sectorul functionarilor publici se restrange de la an la an; odata ce cei cu vechime se pensioneaza nu se mai creeaza noi locuri de munca. Salariile mici ii fac pe multi medici sa demisioneze sau sa emigreze. Un medic trebuie sa ramana peste program in spital pentru a-i trata pe toti care vin cu cate o problema. Sarcinile se impart pe umerii celor ramasi iar munca devine din ce in ce mai solicitanta si mai stresanta. Din acest motiv, de cativa ani au reaparut cozile la ghisee, fie ele la institutii particulare sau de stat. Ne putem mandri cu „performanta” de a pastra ceea ce a fost mai rau in timpul dictaturii si de a selecta ce e mai rau din capitalism si a implementa aici. Dupa ce termina scolile, tinerii devin adevarati orfani; dupa cum orfanii sunt goniti de la centrele de orfani dupa ce implinesc 18 ani, la fel patesc si ceilalti. Sistemul social ii goneste la slugareala in Occident. Asta a ajuns singura strategie economica a societatii romanesti la un sfert de secul de la caderea dictaturii, sub instrumentarea vechilor securisti si sub ipocrita supervizare a Occidentului. Intre timp si tortionarii au invatat sa-si mai calce peste principiile invechite si sa treaca la manevrele de tip marketing. Unica strategie economica a securistilor: vinderea resurselor si amanetarea poporului. Padurile s-au defrisat cu nemiluita de baronii lemnului in timp ce pentru omul simplu e din ce in ce mai greu sa-si procure lemne de incalzire iarna. S-a incercat cu Rosia Montana si fracturarea hidraulica dar, din fericire noi, o mana de inimosi, i-am oprit fie si temporar pe acesti calai.

Din pacate „ciobanelul ungurean si cu cel vrancean” s-au perfectionat fata de acum cateva secole in ceea ce priveste sufocarea celui „moldovan”. Intre timp numarul de romani s-a injumatatit sau e aproape de a ajunge la aceasta cifra. Nu ni se spune despre acest adevarat genocid impotriva acestui popor pentru a nu intra in panica. Dar ne aducem aminte de surpriza cu neindeplinirea baremului de 50% pentru referendumul de demitere a lui Basescu. Cei ce isi aduc aminte de numarul copiilor din urma cu 20-30 de ani pot depune marturie. Cei care au copii ce fac aceleasi scoli pot compara numarul de clase de acum si cel de cand erau ei elevi. Nu trebuie uitat si de numarul de scoli desfiintate, la fel ca si de numarul de spitale. Nici turcii si nici sovieticii nu au reusit sa decimeze in asemenea hal acest popor cum au reusit securistii bisnitari in acest sfert de secul. Din pacate, „ciobanelul moldovan” a ramas cam acelasi: la fel de frumos dar la fel de naiv si destinat sacrificarii ca atunci. De un sfert de secol, el este la fel de inert precum il stim din negura istoriei. El asista amuzat din afara la acest spectacol odios dus intre aceste adevarate clanuri de mafioti din serviciile secrete. In ceea ce-l priveste, doar cantecul mioritei s-a schimbat cu ritmuri de manele… Ce nu intelege poporul e ca, desi se crede parte din aceasta lupta intre clanuri, el este insusi trofeul. Lipsa lui de stima de sine si pretentiile lui salariale mici e ce cauta ei. Pentru ca asta ii imbogateste. El este aurul lor.

De 3 ani, fenomenul Piata Universitatii a reinviat. Cu regret constat ca situatia este cam aceeasi ca in 1990. Aceeasi gura casca din fata televizorului. Aceeasi manipulatori sociali: http://baldovin.blogspot.ro/2012/01/romanii-nu-sunt-prosti.html . Acelasi tip de sustinere pentru figuri politice marioneta, respectiv pentru Basescu in 2012, asa cum a fost si pentru Iliescu in 1990. Aproximativ acelasi tip de mineri, de data asta imbracati cu uniforme mai solide si cu arme mai diversificate. De asemenea, noi, acelasi tip de protestatari utopici care avem impresia ca lumea poate fi echitabila si ca democratia are vreun sens. Poate ca ar trebui sa ne maturizam! Ei au insa totul de partea lor: instrumentele mass-media de manipulare si armele letale. Noi nu avem nimic. Atata timp cat vor exista astfel de securisti, lumea va fi guvernata de ei din umbra in toate tarile civilizate, nu numai in Romania. De fapt sunt foarte putine tari care ies din acest tipar.

Ramane totusi o speranta: Occidentul n-o sa zica „nu” la profit, asta e sigur; insa nu poate zice „da” atunci cand e pus sa arbitreze intre popor si coruptie. Occidentul s-a facut ca nu vede ce se intampla in Romania exact pana cand poporul a iesit in strada in 2012. Iata ca de atunci au inceput sa mai apara si pedepsele pentru corupti. Au fost inchisi cativa membri de vaza. Am spus-o de mai multe ori: ce s-a intamplat in acesti ani inca e praf in ochi: http://baldovin.blogspot.ro/2015/02/capul-lui-motoc-vrem.html . Dar e o cale de abordat pe viitor. Occidentul nu poate tolera revolta populara care se poate propaga precum o epidemie in fragilul echilibrul occidental. El, de asemenea, nu poate ignora plangerile la forurile superioare europene de gen tribunalul international de la Haga si CEDO. Adica aceste institutii europene nu isi pateaza reputatia pentru a acoperi matrapazlacurile facute de securisti pe aici. Scrieti-le si iesiti in strada cat mai des! Asa se castiga demnitatea si nu cu barba in piept si capul plecat.







»»  read more

Postati un comentariu

Nume

E-mail *

Mesaj *

If you want to receive the entries that I write

insert your e-mail address here and then push the button bellow:

Delivered by FeedBurner

Facebook