Loading...

14 octombrie 2017

„Viva Arte Viva”, o tema cat un manifest. Bienala de la Venetia, 2017

Anul asta s-a desfasurat (de fapt este pe final de desfasurare) la Venetia probabil cel mai important eveniment periodic de arta contemporana din lume, respectiv cea de-a 57-a editie a Bienalei, un amalgam de expozitii si evenimente concepute de artisti din toata lumea. Editia de anul asta mi s-a parut foarte inspiratoare asa ca am impartit textul scris pe aceasta tema in doua, o parte publicata aici iar alta pe Baldovin arte.

Tema de anul acesta este „Viva Arte Viva”, foarte potrivita cu insusi contextul si statutul artei in pragul celei de-a treia decade a secolului XXI. Iata ca insasi ideea temei de anul acesta fost sprijinita si de restul artelor, care parca s-au reunit intr-un astfel de singur eveniment pentru a sustine vitalitatea si rezistenta artei (umaniste) in fata unui paradoxal iconoclasm al manipularii si publicitatii in care arta de main-stream a fost atrasa, si care a condus la inflatia de arta din perioada contemporana.

Editia de anul acesta a Bienalei este o replica fata de blazarea (semi)culturalista contemporana. Ideea mortii artei se aude din ce in ce mai pregnant in ultima jumatate de secol. Sentimentul de decadenta exista in mod vizibil la toate nivelurile. Inclusiv campaniile publicitare care iau ochii celor mai putin educati cu istoria artei ajung la gunoi sau creeaza la un moment dat un sentiment de lehamite. O astfel de atitudine este intr-un fel justificata. La nivelul strict al imaginii si al relatiei traditionale artist-public nu s-a mai creat nimic nou de 60 de ani. Imi vine in minte ideea teoreticianului american Clement Greenberg care credea ca expresionismul abstract ar fi atins apogeul artei moderne, terminand astfel drumul artei spre defigurativizare pornind de la Renastere. Dupa expresionismul abstract s-au facut doar extinderi ale zonei educate a artei catre kitsch si consumerism, sau reinterpretari ale unor forme deja consacrate. Pop-artul, e cel mai bun exemplu pentru prima varianta. Minimalismul si op-ul pot fi oricand insumate abstractionismului geometric de la inceputul secolului al 20-lea. Fractalismul cel atat de popular printre dreamerii diletanti, este un minimalism ceva mai detaliat. El s-a nascut supraponderal, intr-o maculatura ce se multiplica automat conform cu automatismul computerizat care l-a facilitat.



Dupa cum am spus in lucrarile mele teoretice „The basics of theoretical art” sau „Contradictiile iluziile si virtutile postmodernismului” , singurul lucru cu adevarat nou in perioada asta este conceptualismul. Dar el nu este o revolutie a imaginii, ci a insele ideilor noastre estetice despre imagine. Pentru ca, repet, in materie de imagine s-a facut totul.

Practic, dupa clasicism, arta s-a extins catre toate mentalitatile si a folosit toate rezervele de semne ale umanitatii. Nimic nu a scapat neacoperit. De la realismul clasicismului, ce a atins apogeul in dexteritatea neoclasicismului pana la informalismul expresionismului abstract, imaginea e epuizata. S-a scos totul din ea ca dintr-un rezervor care s-a golit treptat. Singura evolutie este doar a materialelor imaginii figurative facuta automat de camerele digitale. Am putut-o observa trecand de la HD, la superHD, 4K , 8 K, 12 K, etc.

Dar evolutia asta nu mai are legatura cu artistul care inoveaza tehnica din dorinta de a reda un anumit aspect al modelului, (vezi plina-pasta lui Leonardo care a revolutionat tehnica flamanda a glassi-urilor pentru a reda carnatia Giocondei). De data asta detaliile superioare ale imaginii ce marcheaza evolutia in cauza sunt date de factorul ingineresc. Puterea noilor camere de luat vederi de reprezentare fidela a realitatii nu depind de cautarile unor artisti ci de inovatiile tehnice ale unor ingineri. Si aici avem o problema legata de institutia artei. Poate e prejudecata noastra traditionala, dar inginerii nu pot crea curente in istoria artei. Din aceasta cauza multi au preferat sa declare moartea artei sau decadenta din perioada ei contemporana absoluta decat sa le recunoasca inginerilor vreun astfel de rol.

Cat de departe pare astazi ideea lui Kant despre „geniul care creeaza legi noi artei”! Cat de inactuala pare ideea lui René Huyghe despre „puterea imaginii” care ar avea un efect magic, de intiparire religioasa in mintea spectatorului. Astazi puzderia de imagini au efect doar cateva secunde, eventual suficient pentru a-l face pe destinatar sa cumpere un produs. Dupa aceea imaginea e aruncata la cosul de gunoi, si propriu, al incaperii, si figurat, al uitarii. Moda e repede inlocuita si la fel imaginea de alta imagine. Omul simplu nu mai da doi bani pe ea in sine. Atasamentul mentalitatii comune fata de imaginea contemporana se face doar din motive tematice, respectiv teme cu membrii familiei, animale dragute, situatii extraordinare, evenimente istorice sau religioase etc. Singurele imagini ramase sacre ce nu intra in aceste categorii sunt cele ale artei traditionale, via educatie. Respectul sau pentru arta clasica e constituit in mare parte din snobismul iluziei de a fi facut parte din cercurile in care a aparut.

Insasi ideea noutatii si revolutiei in arta este o prejudecata comercialista, in lipsa de criterii temeinice pentru determinarea valorii. Noul, sau aparenta de nou, se vinde bine. Iar arta nu a putut iesi din acest model al falsei revolutii cu aspect de reclama. Daca ne uitam la scandalurile din trecut legate de cate un stil care a socat, vedem mai curand strategie comerciala mai curand decat adevarate revolutii. Scandalul aparitiei impresionismului sau al cubismului s-au dovedit la mai bine de 100 de ani a fi niste baloane de sapun, evolutii firesti si cuminti ale artei in aceeasi matca. Adevaratele revolutii sunt cele din dadaism, abstractionism, ready-made si actionism. Aceste manifestari artistice au intrat in scena atat de timid incat abia daca au fost observate. Iata ca expectativa asta a superstarurilor revolutionare pare mai curand o lene culturala.

Si totusi o astfel de atitudine e tributara prejudecatii lui Hegel despre sfarsitul istoriei de la inceputul secolului al XIX-lea, imbratisata de multi varstnici care regreta in primul rand irosirea propriei vieti. Ea creeaza o evidenta ambivalenta emotional-ideologica in randul tuturor celor implicati in fenomen.

Realitatea sociala arata totusi ca, asa automatista si supradecorata comercial cum e, arta devenita design n-a fost niciodata atat de prezenta in viata cotidiana in istorie ca acum. Nu ne mai inchinam la ea ca in trecut insa e parte din noi insine, devenind banalitate, la fel cum insasi Gioconda a fost in casele celor ce au pastrat-o pana sa ajunga la Luvru. Ne lipsesc superstarurile, insa s-ar putea ca insasi ideea de superstar sa fie o prejudecata datorata imersiunii religioase in arta, de care nu ne putem debarasa. Plangaciosii (printre care si eu intr-o oarecare masura, dupa cum se vede) sunt(em) dominati de o viziune arhaica despre arta ca pilon al religiei menita sa provoace dovezi despre existenta lui Dumnezeu si nemurirea sufletului. Sunt teme importante in arta, intr-adevar. Iar arta moderna si contemporana continua sa le furnizeze, chiar daca stiinta s-ar putea sa le infirme validitatea. Dar arta e mai mult decat furnizarea acestor dovezi. Iar asta e un fapt.

Cumva arta traditionala a „geniului care schimba regulile artei” se afla la sfarsit, iar „Viva Arte Viva” este un cantec de lebada. Designul preia nevoia umana de forme poetice si le da aspect comercial. Arta facea acelasi lucru cu multimile in trecut. Metamorfoza asta e un dat istoric inevitabil. S-a terminat epoca bazata pe stratificarea sociala bazata pe dreptul divin sustinut de filiatia aristocratica sau religioasa si a inceput epoca bazata pe publicitate. Ca o limba moarta, arta exista in cercurile stramte ale unor oameni educati sau formati in scoli de arta. Ceilalti vorbesc limba comertului din design. In ciuda aducerii arhitecturii in Bienala, Christina Macel a rejectat orice manifestare care ar aduce cat de cat cu designul in interiorul pavilioanelor. In ultimele editii s-au facut multe concesii designului si publicitatii, dupa cum am scris aici si aici . De asemenea nici kitcsh-ul nu a mai intrat fara prelucrari formale evidente. Imi vine in minte aceasta suprapunere de fragmente de bibelouri kitsch supradimensionate care devine altceva decat forma lor originara.



Da, lipsesc superstarurile din secolele trecute. Da, lipsesc revolutiile. Dar daca scoatem arta din campul experientei umane contemporane, asa facila cum e declarata ea de unii, omul este teleportat in epoca pre-pietrei. Poate ca e o solutie pentru unii. Dar pentru cei ce am ales sa continuam sa traim in civilizatie, arta e parte din viata noastra de zi cu zi, indiferent daca luam contact direct cu ea sau prin intermediul multiplicarii mediatice. Atata timp cat avem psihic vom avea si arta. Asa ca arta va trai pe mai departe atata timp cat specia umana va trai in civilizatie. Afirmatia Christinei Macel e concludenta: „Astazi, intr-o lume plina de conflicte si socuri, arta e martorul celei mai pretioase parti a ceea ce ne face umani”.




»»  read more

29 septembrie 2017

2. Crestinismul si promisiunea de viata si fericire eterne



Reperele evolutiei sclaviei din antichitate pana in prezent 2. Crestinismul si promisiunea de viata si fericire eterne


In perioada precrestina grecii antici considerau ca sclavul este „cineva ce merita sa fie ucis dar din diferite motive a fost lasat sa traiasca”. Aceasta pentru ca, in general, sclavii clasici se obtineau prin prada, prin transformarea in sclavi a prizonierilor de razboi. Orice fel de rebeliune trebuia aspru pedepsita. Situatia functiona asemanator in toate imperiile antice.

Dar, odata cu revoltele sclavilor, in special de la Atena si Roma, statutul lor a trebuit cumva schimbat. Multi sclavi s-au sinucis. Altii au preferat sa se lupte cu legiunile romane pana la moarte decat sa continue sa traiasca ca sclavi. Altii, crestinii, se sinucideau in rugaciune dupa ce sistemul convertise in profitabilitate vointa lor de a trai si lasase in ei suflete pustiite. Definitia sclavului ca „persoana ce trebuia ucisa dar din diferite motive a fost lasat sa traiasca” nu mai avea relevanta pentru sclavul sfarsitului antichitatii greco-romane. Acesta incepea sa nu mai accepte un astfel de stigmat social de animal ce putea fi sacrificat oricand, dupa cheremul stapanului. Primele forme de razvratire ideologica impotriva sclavagismului coincid cu insasi aparitia Crestinismului care a adus la nivel simbolic o prima astfel de revolutie. Acesta a dezavuat sclavagismul greco-roman, promitand oarecum mincinos fratia tuturor oamenilor.

Conform oricarei revolutii, initial s-a incercat eradicarea primilor crestini. Prin credinta lor, crestinii catacombelor preferau sa fie din start omorati decat sa fie tratati ca sclavi clasici. Intoarcerea si a celuilalt obraz in fata palmuitorului asa cum a facut Isus, i-a pus in mare incurcatura pe calaii si mercenarii din administratia si armata romana. Asemenea unui animal de prada care nu mai reuseste sa actioneze atunci cand prada contraataca in loc sa fuga, nici Imperiul Roman nu stia ce sa faca cu acesti depresivi care dezvoltau deliruri si halucinatii religioase. Crestinilor catacombelor nu li se putea aduce vreo vina pentru a fi pedepsiti. Superioritatea morala a lui Isus fata de spiritul administrativ birocratic al romanului se vedea de la distanta. Convertirea soldatului roman la teoriile sale nu era decat o chestiune de timp.

Punerea in practica a amenintarii cu moartea venita din partea stapanului pentru sclav nu-i aducea prea multe beneficii. Crestinii au fost persecutati, dar cu cat persecutiile erau mai mari cu atat cultul devenea mai puternic. Asa ca, dupa cateva astfel de tentative nereusite de a-i convinge pe ceilalti sa execute ordinele stapanului, acesta a trebuit sa se gandeasca la o noua strategie de exploatare decat cea a amenintarii constante cu moartea. Si acest lucru i-a adus pe de-o parte o anumita eliberare sau, cel putin, o crestere a statutului social. Dupa cum se stie, dupa ce a ucis cu mana lui cativa, Constantin a fost nevoit sa accepte cultul si sa-l lase in pace. L-ar fi eradicat intru totul daca nu ar fi gasit o solutie de a modifica sclavia in asa fel incat sa se plieze conform noilor conditii. Crestinii de dupa el s-au grabit chiar sa-l faca sfant, lucru nejustificat in comparatie cu alti sfinti care au crezut si trait intru Hristos. Tot ce a facut Constantin a fost sa se schimbe el conform cultului mai curand decat sa schimbe cultul dupa propria sa cerinta.

Oficializarea Crestinismului ca religie dominanta a fost un lucru normal facut de orice conducator de osti inspirat. Recunoasterea sa a insemnat acordarea de noi drepturi sclavului clasic. Spre deosebire de mentalitatea determinista bazata pe destin a religiei greco-romane, Crestinismul l-a recunoscut pe sclav ca fiind om ce are sansa mantuirii, adica a trairii unei vieti fericite undeva intr-alta lume, lumea cealalta. Inca nu avem, dovezi sa stim daca aceasta promisiune ar fi fost onorata. Personal as paria pe varianta negativa, stiind cam ce institutii functioneaza astazi pe baza promisiunilor neonorate. Dar chiar si asa, o promisiune mincinoasa tot era mai bine pentru sclavul clasic decat fatalismul greco-roman bazat pe ideea destinului absolut.

Spre deosebire de politeismul greco-roman, societatea postcrestina a „ascultat” si de parerea nenorocitilor de sclavi. El a recunoscut in sfarsit ca da, lumea e urata, deprimanta, desarta, etc. Dar el si-a mentinut promisiunea ca mai exista si Cerul sau Raiul. Si, spune in continuare doctrina crestina, la a doua venire a lui Hristos, lumea garantat va fi precum in cer. Crestinismul implementat in stat i-a dat voie sclavului sa viseze si el in reveria lui ca undeva sacrificiile pe care le face vor fi rasplatite.



Nietzsche si-a socat contemporanii, declarand ca crestinismul este o religie de sclavi; si totusi acesta este un adevar istoric incontestabil. Daca suntem atenti la continutul rugaciunilor si a multor texte sfinte vedem ca credinciosul are o puternica inclinatie de servitor. Crestinul catacombelor nu era prea sigur pe dorinta lui de eliberare, ca orice sclav: tot ce voia el era sa slujeasca un stapan imbatabil pentru a-si asigura supravietuirea, mantuirea. Iata originea corporatismului contemporan! Nu e deloc de mirare ca principalii capi corporatisti din perioada moderna au comportament religios, fie el si unul de fatada. Mitul pesterii s-a mai concretizat inca odata intr-o remarcabila pagina de istorie.

Aceasta promisiune este cea care a sedus opinia publica spre Crestinism. Politeismul greco-roman nu facuse acest lucru cu mentalitatea sa mecanicista bazata pe credinta in destin. Odata cu epoca industriala aceasta promisiune s-a transformat in cea a bunastarii pe care in principiu sclavagismul salarial o permite. Observand aceasta disponibilitate, sistemul sclavagist reformat prin credinta a preferat crucea in locul sabiei, cel putin la un prim nivel de interactiune.

Nietzsche a spus foarte just ca Crestinismul este o religie de sclavi, fie ei si nemultumiti. Totusi disponibilitatea de „a da Cezarului ce-i al Cezarului”, afirmata chiar de Isus insusi, lasa usa deschisa pentru o oarecare negociere a unui nou statut al sclavului, respectiv promisiunea ca va ajunge in rai si va trai fericit. Si aici intervine un factor esential al noului sclavagism, respectiv testarea disponibilitatii sclavului de a accepta ordine de la un stapan. Misticii nu putea fi convinsi sa mai slujeasca lumeste un stapan insa ei puteau deveni un factor educational, de convingere a celor mai putin dotati intelectual sa o faca. Putem vedea aici originea corporatismului: „incerc sa te fac sa cumperi; daca totusi refuzi incerc sa te fac un agent publicitar, facandu-mi reclama produsului”.

Dreptul de a trai chiar si la nivel iluzoriu, o alta viata decat cea de oprimat a fost o prima libertate pe care autoritatile romane le-au dat-o sclavilor pentru a-i convinge sa continue sa serveasca. Tot ce le-a mai ramas de facut a fost o mimare mai mult sau mai putin credibila a comportamentului divin. Identificandu-l cu insusi Mesia, liderul politic va fi devenit mai puternic ca niciodata odata cu veneratia crestinului. S-a pierdut un anumit procent din sclavi, respectiv cei care au decis sa se cufunde in rugaciune mai curand decat sa serveasca. Dar, oricum ei tot nu puteau fi convinsi sa continue sa serveasca nici cu moartea si nici cu tortura. Constantin a vazut direct asta, dupa ce le-a exercitat in prima faza. Asa ca, in loc sa-i piarda, a preferat mai curand sa-i foloseasca in convingerea celorlalti cum ca si el ar fi un fel de Isus pe care ei il venerau. Adoptand Crestinismul ca religie oficiala, Constantin a fost unul dintre primii corporatisti, creand biserica precum o corporatie religioasa.

Crestinismul a fost adoptat ca religie de stat, devenind astfel o institutie paralela armatei in scopul promovarii sclaviei clasice (de sechestrare) sau celei libere (salariale). Din pacate o astfel de masura politica a fost de fapt o corupere a spiritului pasnic propus de Isus. Primii sai adepti au fost insisi soldatii romani prinsi la mijloc intre amenintarile superiorilor si cele ale comunitatilor subjugate. Refugiul in reveria religioasa era pentru ei o fantasmatica evadare din teroarea razboiului. Dincolo de asta, mai ales, s-au ridicat amenintarile sclavilor cei „saraci cu duhul”. Transformarea Crestinismului pasnic al catacombelor in Crestinismul razboinic al statului a insemnat o tradare. La fel ca in cazul celorlalte religii oficiale, si preotii crestini binecuvanteaza armatele atunci cand pleaca la razboi. Nimic nou sub soare; la fel ca toate institutiile statului, si biserica a ajuns o prelungire psihologica a institutiei armatei in randul servitorilor ei. Rolul religiei in razboaie e mai vechi decat Crestinismul. Noutatea e ruperea fata de principiile de baza ale insusi profetului sau principal, Isus.

Se spune ca, la un moment dat, Kant a facut o petitie fata de autoritatile orasului Kaliningrad (pe atunci se numea Königsberg) pentru a opri infractorii inchisi intr-o inchisoare din preajma locuintei sale sa mai cante cantece morale cu voce foarte puternica. Lui i s-a parut ipocrit acest mod de cainta. In acelasi fel ne putem gandi la colonialistii crestini care furau pur si simplu pamantul localnicilor. Desi incalcau cu nonsalanta una dintre cele 10 „porunci” esentiale ale Crestinismului, respectiv „Sa nu furi!”, ei o faceau cu crucea in mana, simuland in mod ipocrit evlavia lor crestina. Aceasta imagine este chintesenta dezintegrarii morale a Crestinismului devenit institutie in stat.

Facand un pas mai departe in directia asta, corporatismul contemporan simuleaza in zilele noastre in plan concret implinirea acestei promisiuni. Putem trece dincolo de afirmatia lui Nietzsche si sa interpretam Crestinismul ca fiind nasterea PR-ului. Dupa ce prigoana crestinilor a esuat, si acestia nu au fost convinsi sa venereze pe cezar mai mult decat pe Hristos, cezarul a inceput sa se comporte precum Hristos pentru a deveni ceva mai credibil.




»»  read more

29 august 2017

1. The classical slavery ideological fatalism, disappointment and mysticism back-downing that comes after subordination


The benchmarks of slavery evolution from the antiquity to the present



In the previous nine entries so far I have detailed the difference and the similarities between the classical slavery and the free trade working subordination relationships of the modern age. During these entries I have shown that there are more similarities than differences between the two types of labor relations. The classical psychoanalysis has shown how the long-term inhibition of sexual instinct evolves into neurotic symptoms. It is time now to show how the inhibition of the human top position in the trophic chain, by slavery subordinating leads to psychopathological degeneration. From now on I will start other entries series in which I am trying to explain the milestones of this evolution, together with their psychopathological implications.

1. The classical slavery ideological fatalism, disappointment and mysticism back-downing that comes after subordination


The classical slave was made out from the army conquest or personal bankruptcy. An inferior soldier that has lost a battle or an alcohol addicted person accepts the slavery as a bonus for his finished life or for the joy of continuing practicing the vice. But when you want to turn these people whole descendancy into slaves then things complicate. The slavery condition is not specific to the human nature. Therefore, if the slaves’ descendants will not have a better life than their parents in the future then they will eventually upraise. This is a natural state of human consciousness.

The human being has detached from the other animals as the absolute top of the food chain, as an unbeatable predator species. It is not made to execute orders from a superior authority, except that when it is a child, but, we all know, many times not even at that age. It is true that the subordination state exists in the animal world and has been practiced throughout the entire human species evolution. But it is a condition to which only animals species have adapted, not the human being. Not even animal species predatory individuals will accept subordination on long-term. The dominant males are constantly dethroned from their top position by the others after a certain period of time. Furthermore, this subordinate relation to other members of its own species is very unnatural for the behavior encoded in the human genetic code, formed in the millions of years in the spirit of dominance to other species.

The state of domination over other individuals agrees with human nature only for the commanding master. But it disagrees with the subordinate. The genealogical formation of each human individual is that of a winner in the struggle with rival species. Today we have developed an ecological behavior , to protect endangered species after we have decimated many of them in a few millennia of speeded up technological evolution. But the dominant behavior that has brought us here is still natural to us. The violent response of some certain Arab religious fanatics or other cultures to Western economic domination is not a manifestation of the devil, as (slavery) authorities want us to believe. It is a natural reaction of resistance to the domineering that in modern times has a free-trade allure.


The human being naturally accepts an equality and partnership relationship with others, according to this natural state of evolution of its species. Such of dominant spirit inhibition is possible only by the importance of the subsequent profit that results from the teamwork. The subordinating state is a short-term solution, like the children who learn from the adults how to solve the problems. That is why the exclusive use of weapons to reduce and re-educate human being to become a talking sheep has only functioned in the short term, just as the classic civilization itself.

But the on long-term subordination brings a sinister anguish to the human being. If the humans would not have defeated this fear and would not have eliminated the rival species for food and other resources, then it would never have got out of the wilderness state. The classical civilization has lamentably failed believing that it can hold in chains a free and nature domineer individual and successfully turn it into a kind of robot meant to only execute orders. The human being can be projected millions of years back into the life evolution from the top predator to that of dominated pray only through the spiritual and genetic degeneration. The subordination involves perverting and psychopathologizing of the human species natural condition.

Not only the Arab "terrorists" respond by violence to the Western corporations meanly intention to recruit new slaves from their territories, according to a very dirty plan . This phenomenon also happened with the classical Western slave who rebelled against the masters. Just like those times, the so-called "fighting against terrorism" is just another kind of rebellion suppression, as it always has been in the history of humanity. The media news constantly presents cases of the Western people who go with a gun in the former job place after let go and randomly shoot everyone. So the individual or small group microterrorism is not specific to the Arabs, as shown in the article linked above. It is a natural human reaction to the dehumanization arising from the state of subordination.

The direct threat with death for this purpose has proven to be insufficiently productive in the modern society. The slave also learned how to use weapons and defend itself against the terror of the authorities. Of course, the newest and best performing weapons are kept hidden to the ordinary people. That is why the slave is always surprised by the master's weapons performance in a possible revolt. That is why none of the slaves revolts in the history was successfully in the slave's desirable meaning. But each of them led to new granted rights in addition to those before the revolt, through which some were convinced to quit the struggle. Today, the same principle is used to curb the street protests, by suddenly lowering down the price products, as I directly have seen here.

So, on the long-term the human subordination has led to many social disorders. The slavery system has learned this over time and has tried numerous solutions to resolve the situation. The inherent revolts of the slaves led to losses on both sides, especially felt by the masters. They had to bear the family members loss, killed by slave revenges. Then, by killing their own slaves and making an example to others, they virtually destroyed their own property. Moreover, beyond these losses in their own grave, every brutal intervention of the authorities for demonstrators stopping causes disappointment, disgust and apathy among the subordinates. The loss of their enthusiasm implies a decrease in economic productivity and lowering the profit obtained by the masters.



The mechanistic conception of the world perfection, developed by the ancient slavery mentality in general and Spartan in particular, theoretically confirmed by the Roman emperor and philosopher Marcus Aurelius, was meant to convince the classical slave to join this false idealistic perfection but with very mercantile implications. The life must have seemed perfect indeed for Marcus Aurelius and other ancient slaves’ owners. In fact, who would not perceive it like this when every need is satisfied by a slave threatened with beating or death if not obeyed?! We imagine that for the slave the life seemed a torment.

That's why the classical slavery cannot normally function for more than 3-4 genealogically related generations. That is about a century long. About that long worked the American slavery, before the escapes or the suicides occurred. About that long worked the Athenian slave democracy. After that, the rebellions appeared, with their bloodshed. Although the slaves were seen as rational animals that could be sacrificed at any time, losing their lives was negatively felt in the ancient Greek society. New conquering wars for requiting other slaves had to be started, that eventually led to the collapse of the classical Athenian civilization and the entire Hellenic World. The Greek fortresses had conquered each other and the old slaves’ masters forced each-others to become slaves in the absence of primitive resources communities for recruiting new slaves, which were already exhausted.

The Romans took the slavery further on They understood that the slaves worn out in several generations and that they should be replaced. Therefore, they introduced of continuous expansion strategy. By conquering new territories and transforming them into provinces, the Romans came to make a slave selection from the very beginning: the most docile ones were sent to Rome to replace the rebels; The most stubborn in resisting the armed assault were convinced to fight for the Romans rather than against them. The promise of receiving a life reward after the end of the military stage has made many to engage in the Roman army. And those placed between these two categories stayed on their land to work, supervised by their former community colleagues, later converted into soldiers. Instead of bringing slaves to work on their own lands, the Romans preferred to take their products directly in the form of a tribute to the Emperor. Here is the origin of the medieval feudalism and even of the very free-trade relationship specific to the state taxes collector of the contemporary period. Instead of losing their armies in confrontations with revolted slaves, as the Greeks did, the Romans created a selection of potential slaves. So the Romans learned from these errors, corrected them, and thus realized a remarkable evolution of slavery. By doing this they created a selection of potential slaves, lifting those at risk of future rebellious one up on the social scale, and giving them superior tasks to complete, thus avoiding possible revolts as much as possible.

The rebellions could not be totally avoided, but they were reduced to the minimum possible and thus the empire survived almost a millennium. The fall of the Roman Empire had the same cause as in all the slave societies: the exhaustion of the resources of new slaves. The empire has expanded until it could not conquer new territories because it faced fierce opposition from its opponents. This means that the Roman Empire also entered the same crisis as that of the Greek cities before. And the cause of this crisis is the slaves very disappointment of, their loss of the appetite for life.

The Roman soldier status has also deteriorated. By the end period before the big empire scission, the living rent was no longer enough for a decent living. The former Legionnaire who wasted his youth in wars was very disappointed as unable to enjoy the promise that persuaded him to join the army. Moreover, it has come to the soldiers’ ears the empire’s marching practice of sending those who are at the end of a military service in the heaviest missions, precisely to increase their risk of losing their lives in order to avoid the obligation of the initial promise of the rented life. So we see that the Roman Empire organization is also the root of the modern capitalism. Step by step the Roman soldier fell into disappointment, finding himself cheated by an inequitable social system, based on threats and fear.

The personal salvation of both the deceived soldier and the exhausted slave came from a religious cult. As if waiting for imminent death as a result of lack of profitability, the followers of this cult retreated to a state of inertial meditation. It is the Christianity. The Christianity came and convinced the slave that somewhere there was perfection in the world to which she or he could aspire. This is the fair life after the death. This promise of reaching perfection and eternal happiness was lacking in Greek-Roman polytheism. The Christianity has introduced it into its religious perceptions in a postmortem reality. Although initially persecuted, the number of Christian followers continued to rise. Eventually it was adopted by the Roman authorities as an official religion, but this could not stop the disintegration of the Roman Empire. However, even after the collapse of the Greek-Roman ancient slave society, the linguistic and social structure state influences were found in the new form of slavery, the feudal one. I will analyze this in detail in the following entry.





»»  read more

29 iulie 2017

1. Fatalismul ideologic, dezamagirea si ingroparea in misticism specifice subordonarii. Esecul moral al sclaviei clasice


Reperele evolutiei sclaviei din antichitate pana in prezent


In seria de 9 articole de pana acum am detaliat diferenta si asemanarile dintre sclavia clasica si relatiile de subordonare liber consimtite din epoca moderna. Am aratat pe parcursul lor ca intre cele doua tipuri de relatii de munca exista mai multe asemanari decat deosebiri. Psihanaliza clasica a aratat in ce mod incercarea de inhibare pe termen lung a instinctului sexual refuleaza in simptome nevrotice. E timpul sa aratam in continuarea ei in ce mod inhibarea pozitiei umane de varf al lantului trofic, prin subordonare sclavagista conduce la degenerare psihopatologica. Urmeaza de acum incolo o alta serie de articole in care incerc sa explic reperele acestei evolutii, impreuna cu implicatiile psihopatologice ale lor.

Fatalismul ideologic, dezamagirea si ingroparea in misticism specifice subordonarii. Esecul moral al sclaviei clasice


Sclavul clasic era obtinut prin cucerire armata sau prin faliment personal. Un soldat inferior cea fost infrant pe campul de lupta sau un alcoolic irecuperabil accepta starea de sclavie ca un bonus pentru viata lui incheiata sau pentru bucuria practicarii in continuare a viciului. Insa atunci cand vrei sa transformi in sclavi intreaga descendenta a acestor oameni lucrurile se complica. Starea de sclavie nu este una specifica naturii umane. Prin urmare daca urmasii sclavilor nu vor avea o viata mai buna decat a parintilor lor atunci se vor revolta. Este o stare naturala a constiintei umane.

Omul s-a desprins din celelalte animale ca varf absolut al lantului trofic, respectiv ca specie de pradator imbatabil. Se poate spune ca el nu este facut sa execute ordine de la un superior decat atunci cand e copil dar, stim fiecare, de multe ori nici atunci. Intr-adevar, starea de subordonare exista si in lumea animala si a fost practicata pe tot parcursul evolutiei speciei umane. Insa ea este o stare la care s-au adaptat doar speciile de animale nu si omul. Nici macar indivizii speciilor de animale pradatoare nu accepta subordonarea pe termen lung. Masculii dominanti sunt detronati din pozitia pe care o au de catre ceilalti, dupa o anumita perioada de timp. Cu atat mai mult o astfel de relatie de subordonare fata de alti membri ai propriei specii este total nefireasca pentru comportamentul intiparit in codul genetic uman, format de milioane de ani in spiritul dominarii celorlalte specii.

Starea de dominatie asupra celorlalti indivizi este in acord cu natura umana doar pentru stapanul ce comanda. Insa este in dezacord cu cel subordonat. Formarea genealogica a fiecarui individ uman este una de invingator in lupta cu speciile rivale. Astazi am dezvoltat un comportament ecologic , de protectie a speciilor pe care le-am decimat in cateva milenii de evolutie tehnologica galopanta. Dar comportamentul dominant care ne-a adus aici ne este inca specific. Raspunsul violent al unor fanatici religiosi arabi sau de alta cultura la dominatia economica occidentala nu este o manifestare a diavolului, asa cum vor autoritatile (sclavagiste) sa ne faca sa credem. Ea este o reactie naturala de rezistenta in fata dominatorului, care in epoca moderna are alura de comerciant.

Omul accepta in mod natural o relatie de egalitate si parteneriat cu ceilalti, conform cu aceasta fireasca stare a evolutiei speciei sale. O astfel de inhibare a spiritului dominant se face doar prin importanta profitului ulterior ce reiese din munca in echipa. Subordonarea este o solutie de termen scurt, ca in cazul copiilor care invata de la adulti cum se rezolva problemele. De aceea folosirea exclusiva a armelor pentru reducerea si reeducarea omului spre a deveni o vita vorbitoare a functionat doar pe termen scurt, precum insasi civilizatia clasica.

Insa subordonarea pe termen lung ii aduce omului o angoasa sinistra. Daca omul nu si-ar fi invins aceasta teama si nu si-ar fi eliminat speciile rivale pentru hrana si alte resurse, atunci el nu ar fi iesit niciodata din starea de salbaticie. Civilizatia clasica a esuat lamentabil crezand ca poate lua un individ uman liber si dominator din natura si il poate tine in lanturi si transforma intr-un robot menit doar sa execute ordine. Omul nu poate fi proiectat milioane de ani inapoi in evolutie de la starea de pradator de top catre cea de prada dominata decat prin degenerare spirituala si genetica. Subordonarea este pervertire si psihopatologizare a conditiei speciei umane.

Nu doar „teroristii” arabi raspund prin violenta la intentia parsiva a corporatistilor occidentali de a recruta noi sclavi din teritoriile lor, conform unui plan foarte marsav . Acest fenomen s-a intamplat si cu sclavul clasic occidental care s-a rasculat impotriva stapanilor. La fel ca si atunci, asanumita „lupta impotriva terorismului” este doar o noua inabusire a rascoalei, precum au tot fost in istoria consemnata a omenirii. Constant la stiri se dau vesti despre cate un fost angajat occidental care intra cu o arma in fostul loc de munca si trage la intamplare. Iata ca microterorismul practicat individual sau de grup restrans nu este specific arabilor, asa cum aratam in articolul linkat mai sus. El este o reactie umana naturala la adresa dezumanizarii reiesita din starea de subordonare.

Amenintarea directa cu moartea pentru acest scop s-a dovedit a fi insuficient de productiva in societatea recenta. Sclavul a invatat si el sa foloseasca armele si sa se apere de teroarea autoritatilor. Desigur, cele mai noi si mai performante arme sunt tinute ascunse omului de rand. De aceea sclavul mereu e surprins de performanta armelor stapanilor intr-o eventuala rascoala Din aceasta cauza niciuna din rascoalele sclavilor in istorie nu a invins in sensul dorit de sclavi. Dar fiecare dintre ele a condus la primirea de drepturi in plus fata de cele avute inainte de rascoala, prin care unii au fost convinsi sa renunte la lupta. Si astazi se foloseste aceeasi reteta pentru domolirea protestelor de strada, prin ieftinirea subita a produselor, dupa cum am observat direct aici.

Asadar, pe termen lung subordonarea a condus la numeroase tulburari sociale. Sistemul sclavagist a invatat asta de-a lungul timpului si a incercat numeroase solutii de rezolvare a situatiei. Rascoalele inerente ale sclavilor au condus la pierderi de ambele parti, resimtite negativ in special de stapani. Acestia au trebuit sa suporte in primul rand pierderea membrilor familiei, ucisi de razbunarea sclavului. Apoi, prin uciderea propriilor sclavi rasculati si dati ca exemplu celorlalti, ei isi distrugeau practic insasi proprietatea lor. Mai mult decat atat, dincolo de aceste pierderi in propria ograda, fiecare interventie brutala a autoritatilor pentru imprastierea manifestantilor provoaca dezamagire, dezgust si apatie in randul subordonatilor. Pierderea entuziasmului lor implica scaderea productivitatii economice si a profitului obtinut de stapani.



Conceptia mecanicista despre perfectiunea lumii dezvoltata de mentalitatea sclavagista antica in general si spartana in special, confirmata teoretic de imparatul filosof roman Marcus Aurelius, convingea sclavul clasic sa se alature acestei false perfectiuni idealiste dar cu implicatii foarte mercantile. Lui Marcus Aurelius si altor proprietari antici de sclavi viata trebuie sa li se fi parut perfecta, intr-adevar. De fapt cui nu i-ar parea astfel cand orice nevoie e satisfacuta de catre un sclav amenintat cu bataia sau moartea daca nu se supune ordinelor?! Ne imaginam ca pentru sclav viata tare parea un chin.

De aceea sclavia clasica nu poate functiona normal mai mult de 3-4 generatii legate genealogic. Asta inseamna cam un secol. Cam atat a durat sclavia americana, dupa care au aparut evadarile sau sinuciderile. Cam atat a durat si democratia sclavagista ateniana. Dupa aceea au aparut rascoalele, cu inabusirea lor in sange. Desi sclavii erau vazuti ca niste animale rationale care puteau fi oricand sacrificate, totusi pierderea vietii lor s-a resimtit negativ in societatea greceasca antica. Au trebuit initiate noi razboaie de cucerire si inrobire a altor sclavi, care in cele din urma au condus la prabusirea civilizatiei clasice ateniene si a intregii Elade. Cetatile grecesti s-au cucerit una pe alta si vechii stapani de sclavi s-au transformat unii pe altii in sclavi in lipsa de resurse primitive de inrobire, deja epuizate.

Romanii au dus sclavia mai departe. Ei au inteles faptul ca sclavii se uzeaza dupa cateva generatii si ca trebuie inlocuiti. Prin urmare, ei au inventat procedeul expansiunii continue. Prin cucerirea de noi teritorii si transformarea lor in provincii, romanii au ajuns sa faca o selectie a sclavilor la fata locului: cei mai docili erau trimisi la Roma pentru a-i inlocui pe cei razvratiti; cei mai incapatanati in a rezista asaltului armat erau convinsi sa lupte mai curand pentru romani decat impotriva lor. Promisiunea primirii unei rente viagere dupa incheierea stadiului militar i-a facut pe multi sa angajeze in armata romana. Iar cei aflati intre cele doua categorii au ramas pe pamanturile lor sa le lucreze, supravegheati de fostii lor colegi de comunitate, convertiti ulterior in soldati. In loc sa aduca sclavii la munca pe propriile terenuri, romanii au preferat sa le ia direct produsele sub forma de tribut adus imparatului. Aici isi are originea feudalismul medieval si chiar insasi relatia de munca de tip liber schimb a statului perceptor de impozite din perioada contemporana. In loc sa isi piarda armatele in confruntarile cu sclavii rasculati, asa cum au facut grecii, romanii au creat o selectie a potentialilor sclavi. Ei invatat din erorile grecilor, le-au corectat, si au realizat astfel o evolutie remarcabila a sclaviei. In acest fel ei i-au ridicat pe scara sociala si le-au dat sarcini superioare celor cu risc de potential viitor rasculati, evitand astfel pe cat posibil eventualele rascoale.

Rascoalele n-au putut fi evitate total, dar au fost reduse la minimul posibil si astfel imperiul a supravietuit aproape un mileniu. Decaderea Imperiului Roman a avut aceeasi cauza ca in toate societatile sclavagiste: epuizarea resurselor de noi sclavi. Imperiul s-a tot extins pana nu a mai avut ce cuceri deoarece a intampinat rezistenta feroce din partea oponentilor. Asta inseamna ca si Imperiul Roman a intrat in aceeasi criza precum cea a cetatilor grecesti inainte. Iar cauza acestei crize este dezamagirea sclavului, pierderea apetitului pentru viata.

Statutul soldatului roman s-a deteriorat si el. Spre sfarsitul perioadei de dinainte de marea scindare a imperiului, renta viagera nu mai era suficienta pentru un trai decent. Fostul legionar si-a ingropat tineretea in razboaie s-a trezit ca nu se poate bucura de promisiunea care l-a convins sa se alature armatei. Plus de asta, a ajuns la urechile soldatilor practica marsava a trimiterii celor aflati la final de stagiu militar in cele mai grele misiuni, tocmai pentru a le creste riscul pierderii vietii si evitarea obligatiei promisiunii initiale a rentei viagere. Iata ca radacinile capitalismului s-au regasit si din acest punct de vedere in Imperiul Roman. Treptat dezamagirea subordonarii a cuprins inclusiv soldatul roman, inselat de un sistem social inechitabil, bazat pe amenintari si frica.

Salvarea personala atat a soldatului inselat cat si a sclavului epuizat a venit de la un cult religios. Parca asteptandu-si iminenta moarte ca urmare a lipsei de profitabilitate, adeptii acestui cult se retrageau intr-o stare de meditatie inerta. El este Crestinismul. Crestinismul a venit si l-a convins pe sclav ca totusi undeva exista o perfectiune in lume la care el poate aspira. Adica viata de apoi. Promisiunea aceasta a atingerii perfectiunii si fericirii eterne lipsea politeismului greco-roman. Crestinismul a introdus-o in perceptele sale religioase intr-o realitate postmortem. Desi initial a fost persecutat, numarul adeptilor a continuat sa creasca. In cele din urma el a fost adoptat de autoritatile romane ca religie oficiala, dar acest fapt nu a putut opri dezmembrarea Imperiului Roman. Dar chiar si dupa prabusirea societatii sclavagiste greco-romane antice totusi influentele lingvistice si statale s-au regasit in noua forma a sclaviei, cea feudala. Despre acesta voi analiza detaliat in urmatorul articol.




»»  read more

29 iunie 2017

9. Redefining the slavery according to its modern changes.

The similarities and the differences between the classical slave and the modern order taker 9. Redefining slavery according to its modern changes. The criteria of the slavery surviving inside the contractual free trade relationship



So, in this entries series I have shown that there are two main differences between the classical slave and the modern order taker. The first one is the slave direct threat with death or beating in order to execute the master's orders. The other one is the leaving work interdiction, which is, the impossibility of resignation. However, the similarities between the two social statuses are much closer than these two differences. The formal freedom given to classical slave by granting the resignation or vacation modern liberties leave is a false freedom because in the meantime many other traditional liberties have been suppressed. Even though they seem unimportant, yet their number is surprisingly large. So the number of suppressed liberties get to counteract these granted new rights that modern order taker have in addition compared to the classical slave like inflation cuts down eventually the wage increases. Per total, these new freedoms are suppressed by the modern order taker social condition.

Despite the basic free and respect relationship between chief and subordinate, most contemporary jobs contain higher or lower slavery remains. For example, this happens when the chief has a subhuman and disrespectful attitude towards the subordinate who strives to do a good job. Another example is the subordinate under-valuation job to its true value. The main reason for this relationship is to make it even more profitable and to bring it more productivity. These are the main signs of slavery slippage from the freely agreed labor relationship to the forced labor. Here’s how the classical slavery definition through lack of freedom to leave the workplace and the according to job done contractual payment is not good enough to keep the modern working relations out of the slavery mentality remains.

So, despite some insignificant differences, the contemporary society has generally the same principles as the past centuries classical (slavery) one. We are still living in a slavery society, but we do not recognize it out of shame, embarrassment, or even because we are too greedy to earn even greater profits after negotiating the modern slaves lives. The modern order taker is more motivated to fulfill the social superiors’ orders and to produce more if has an illusively self-perception as a free person.



There is a slavery mentality typical reaction to identify the potential slaves and exploit them or to identify the potential masters and promote them in the privileged social positions. The first ones produce something concrete in their job as the others get bureaucratic jobs, pretend to produce something but they actually produce absolutely nothing. They only mimic the work just in order not to look cynical profiteers in front of the simple people that are educated in the hard work and hard life humble attitude. The similarities do not stop there: as in the past, the masters do little else for the community except of eventually amusing behind the slaves' silliness, the human caricatures and the spiritual mutilation after initially bringing them into this degrading situation. The differences I have dealt with in these entries series mainly consist in the different packaging specific to these two social statutes. In the past, the orders takers were simply called slaves, and each accepted their social position by virtue of the death and beating threats. Today they are called "misters", "gentlemen", "managers", "directors", etc.

The principle of slavery infiltrated into freely consensual working relationships consists precisely in manipulating the servant's environment to make her/him take certain orders more than she/he would do from her/his own inner initiative of free will. Both the classical slave and the modern order taker is a person whose natural or social environment was previously so influenced and manipulated as to reduce her/his living standard in such a way that eventually ends up into accepting those orders that she/he would not normally have taken.

The individual education received from school prevents it from making a return to the nature and set itself free. Being professionally formed in another area and having a supersaturated mind with information, the modern order taker either does not have time for this or she/he becomes too conservative to build her/his own shelter and to directly create her/his own food. Taking advantage of this conservatism, the modern slavery system is still today able to make the most of its slaves through the industry of illusions and threats.

The modern order taker acceptance of the underpaid job, below the market value, is a slavery consequence rather than its functional principle. Increasing the remuneration does not release the slave into a free man at all. The abuse of will manipulation to execute a specific order can not formally be compensated by payment. In this case, after being subordinated, it does not matter whether that person once will also have some higher or lower profit. If the subordination to the command hierarchy is a result of this negative influence of the market or the social environment, and not out of her/his personal conviction after the contact with the free market, then that person is not a free one, but a slave. Her/his free will was abused.

Here is how the slavery social reality principle is not the fact that a person is held in physical chains, without reward and without the possibility of resignation. These are classical slavery signs only that does not meet the contemporary modified one. That is why there is a need for a new slavery definition in order to fit not just for the classical slavery relationship but also for the common points area with the modern employee - employer relationship too. Therefore, the redefining the "slavery" notion to the reality of modern consented working relations must take into account its paradoxical expansion beyond the limits imposed by the official slavery ideology.

So, in order to include the wage slavery among the classical one, I propose an extension of the notion of "slavery" as follows:

The slavery is the state of performing certain profitable activities for one person or more whose social range is positioned at the social system pyramid top, at a specific request, that a person offers in exchange for food and shelter, and which requires more effort and time to achieve than if that person would have obtained directly through the free access to natural resources.

The classical slavery prevented the slave access to natural resources by the leaving workplace prohibition. The feudalism made this maneuver by the feudal huge expansion property so that it was no resources left for others. The modern age of freely agreed labor relations, has became specialized in diverting the slave out of these resources through confuse education, exchange scum deceiving and unspecific threats that act inside the deep, unconscious mind. Whether there is insufficient remuneration for an indispensable activity or there is progressive mental disorder that the social system produces in time to the modern order taker through continuous stress or social damnation , the result is the same: a second-hand person. A slave.

The contemporary official ideology that shows a radical distinction between the notion of "slave" and the "manager" or "director", used for the modern order taker, has to be corrected for the sake of clarity. The lying on these terms in the modern craft nomenclature is directly deduced from the very slavery abolition lie. The terminology needs to be adjusted according to this well camouflaged but painful reality through the huge state institutions. I will write a special entry in the future about this contemporary ideological scum.

Of course, the terms still in use for the two social categories designation can be used further on. It possible to generally adopt the distinction between classical and wage slavery, as I have done during this entries series . However, as I have said for many years in this space, to say that there is a radical differentiation between the two social statutes, as it is stated by this classical slavery abolition ideological circus, is a not only a squeezed lie but even a hideous one. I will show in the following entry why the slavery was immoral in the civilized world.

Many theorists have used the phrase "wage slavery" since the 19th century, and many independent contemporary theorists still use it today. The best known of them is the great linguist and sociologist Noam Chomsky. Unfortunately, such an expression is ideologically countered by lot of armies of philosophers and contextual sociologists, mercenary theorists employed by the contemporary mafia system as ideological advocates through the universities around the world to counteract this painful truth. They write PHD theses, and are awarded for convincing the humble minds that the contemporary society is free. For them, the expression "wage slavery" seems to be a contradiction in terms. The Plato's cave myth perfectly fit this situation.

Of course, authorities and all the traditional-privileged social classes have every interest in equating the slavery with the classical slavery only. The purpose of this ideological scam is to overlap an ambivalent inner desire that the modern order taker has to set herself/himself free. These people are emotionally predisposed to subordinate themselves to others due to the both childhood education and the genetically inherited slave mentality legacy that is still alive in their hearts. As brilliantly Nietzsche said at the beginning of the slavery abolition lie social generally implementation, there are “master-morality” and “slave-morality” I will analyze in detail this ambivalence in one of the following entries. The slavery reducing only to these signs has a very practical purpose in terms of social benefactor mentality. It consists in creating the illusions of political and economic freedom, the psychoactive substances culture development with which the slave daily celebrates the freedom wanted for centuries by its genealogical branch, as a came true beautiful dream. Such alcohol-and- psychoactive substances freedom looks like that of a rat that is self-stimulates its own hypothalamic (the brain pleasure centre) to the exhaustion by the electrical impulses caused by its own pedaling that causes impulses, as seen in the following film:



Min 02. 23

So, at the end of this entry and this entries series, we are now able to develop this idea by exposing the criteria of extended slavery to the modern free trade working relations between two partners. They are the following:

(after the false free exchange relationship)
  • 1. the low work quality in concern to the human dignity;
  • 2. the excessive work volume in concern to the free time;
  • 3. the excessive work volume in concern to the received payment;

(after the indirect threats from society)
  • 4. the artificial wars created and maintained, without justification or poorly justified by their initiators;
  • 5. the insufficient received payment to ensure decent shelter and healthy food;
  • 6. the insufficient social assistance after retirement;
  • 7. the bosses’ tyrannical attitude;




»»  read more

30 mai 2017

9. Redefinirea sclaviei conform modificarilor ei moderne. Criteriile sclaviei ramase in relatia contractuala de liber schimb

Asemanari si deosebiri intre sclavul clasic si executantul modern de ordine 9. Redefinirea sclaviei conform modificarilor ei moderne. Criteriile sclaviei ramase in relatia contractuala de liber schimb



Asadar, in aceasta serie de articole am aratat ca exista doua mari diferente intre sclavul clasic si executantul modern de ordine. Prima este amenintarea directa a sclavului cu moartea sau bataia in scopul executarii ordinelor stapanului. Cealalta este interzicerea parasirii locului de munca, adica imposibilitatea de demisie. Cu toate acestea, asemanarile dintre cele doua statute sociale sunt mult mai mari decat aceste doua diferente. Eliberarea formala a sclavului clasic, prin acordarea de libertati precum cea de demisie sau de concediu de odihna, este o falsa eliberare, atata timp cat alte libertati traditionale au fost suprimate intre timp. Chiar daca ele par marunte ca amploare, totusi numarul lor este surprinzator de mare. asa ca numarul libertatilor suprimate ajunge sa contracareze aceste drepturi acordate in plus fata de sclavul clasic precum inflatia atenueaza cresterile salariale. Per total aceste libertati sunt suprimate de conditia moderna de executant modern de ordine.

In ciuda relatiei principial libera si de respect intre sef si subordonat, majoritatea locurilor de munca contemporane contin derapaje sclavagiste mai mari sau mai mici. De exemplu, asa ceva se intampla atunci cand seful are o atitudine subumana, lipsita de respect fata de subordonatul care se straduieste sa faca o treaba buna. Un alt exemplu este cel al subevaluarii subordonatului la adevarata valoare. Principalul motiv al acestei relatii este acela de a-l face si mai profitabil si a-i aduce o productivitate mai mare. Acestea sunt principalele semne ale derapajului sclavagist de la relatia de munca liber consimtita la aceea a muncii fortate. Iata ca definitia clasica a sclaviei prin lipsa libertatii de parasire a locului de munca si plata de tip contractual conform cu munca depusa este insuficienta pentru a feri relatiile moderne de munca de ramasitele mentalitatii sclavagiste.

Asa ca, in ciuda unor diferente nesemnificative, societatea contemporana are in general aceleasi principii precum ale celei clasice (sclavagiste) din secolele trecute. Traim inca intr-o societate sclavagista, dar nu o recunoastem din rusine, jena sau chiar pentru ca suntem prea lacomi in a obtine profit si mai mari in urma negocierii vietii sclavilor. Executantul modern de ordine este mult mai motivat sa urmeze ordinele superiorilor sociali si sa produca mai mult daca se stie in mod iluzoriu un om liber.



Exista o reactie tipica a mentalitatii sclavagiste de a identifica potentialii sclavi si a-i exploata, sau de a-i identifica pe potentialii stapani si a-i promova in pozitii sociale privilegiate. Primii produc ceva concret in jobul lor iar ceilalti primesc joburi birocratice, se prefac ca muncesc ceva dar ei de fapt nu fac absolut nimic. Ei mimeaza munca doar pentru a nu parea niste profitori cinici in fata omului simplu, educat in spiritul vietii si a muncii grele. Asemanarile nu se opresc aici: la fel ca si in trecut, stapanii nu prea fac nimic altceva pentru comunitate decat eventual sa se amuze pe prostia si caricaturile umane ce reies din mutilarea spirituala a sclavilor, dupa ce initial i-au adus in aceasta situatie degradanta. Diferentele pe care le-am analizat in aceasta serie de articole constau in principal in ambalajul diferit specific acestor doua statute sociale. In trecut executantii de ordine se numeau simplu sclavi si fiecare isi accepta pozitia sociala in virtutea amenintarilor. Astazi ei se numesc „domni” „gentlemani”, „siri”, „manageri”, „directori” etc.

Principiul sclaviei infiltrata in relatiile de munca liber consimtita consta tocmai in manipularea mediului servitorului pentru a-l face sa serveasca anumite ordine mai mult decat ar face-o din proprie initiativa interioara a liberului arbitru. Atat sclavul clasic cat si executantul modern de ordine este un om al carui mediu natural sau social este influentat si manipulat incat conduce la scaderea nivelului sau de trai in asa fel incat accepta executarea acestor comenzi pe care in mod normal nu le-ar fi executat.

Educatia individuala primita de la scoala il impiedica pe executantul modern de ordine sa faca o astfel de intoarcere catre natura si sa se elibereze. Fiind format profesional intr-un alt domeniu si avand mintea suprasaturata cu informatii, el fie nu mai are timp pentru asta fie devine prea conservator pentru a-si construi direct adapost si a-si procura singur hrana. Profitand de acest conservatorism, sistemul sclavagist reuseste si astazi sa scoata profit maxim de pe sclavii sai prin crearea si subventionarea unei industrii a iluziilor si amenintarilor.

Acceptarea de catre executantul modern de ordine a unei salarizari sub nivelul valorii de piata a muncii sale este o consecinta ulterioara a sclaviei si nu principiul sau functional. Nu il elibereaza deloc pe sclav de sclavie o crestere a remuneratiei sale. Nu se poate compensa formal acest abuz al manipularii si convingerii sale sa execute acel ordin. In acest caz nu mai conteaza daca, in urma subordonarii sale, candva acel om va avea si el un anumit profit mai mare sau mai mic. Daca subordonatul se conformeaza ierarhiei de comanda doar in urma acestei influentari negative a pietei sau a mediului social, si nu a convingerii personale din contactul cu piata libera, atunci el nu mai este un om liber, ci un sclav. Liberul sau arbitru a fost abuzat.

Iata ca esenta realitatii sociale a sclaviei nu consta in faptul ca o persoana este tinuta in lanturi fizice, fara recompensa si fara posibilitatea de demisie. Acestea sunt semne doar ale celei clasice ce nu se potrivesc la cele ale sclaviei contemporane modificate. E nevoie de o noua definitie a sclaviei care sa fie aplicabila nu doar in cea clasica ci si in acea zona a punctelor comune pe care ea le are cu relatia moderna angajat-angajator. Prin urmare, redefinirea notiunii de „sclavie” la realitatea relatiilor de munca moderne trebuie sa ia in calcul extinderea paradoxala a sa dincolo de limitele impuse de ideologia sclavagista oficiala.

Asadar, pentru a o include si pe cea salariala pe langa cea clasica eu propun o extindere a notiunii de „sclavie” dupa cum urmeaza:

sclavia este starea de a presta anumite activitati profitabile pentru o persoana sau mai multe din varful piramidei sistemului social la cerere expresa pe care o alta persoana le ofera la schimb in schimbul hranei si adapostului, si care necesita efort si timp mai mare de realizare decat in cazul in care respectiva persoana le-ar fi obtinut in mod direct prin liberul acces la resursele naturii.

In sclavia clasica sclavului i se impiedica accesul la resursele naturii prin legea interdictiei parasirii locului de munca. In feudalism aceasta manevra se facea prin extinderea uriasa a proprietatii feudalului in asa fel incât nu mai erau resurse pentru ceilalti. In epoca moderna a relatiilor de munca liber consimtita se foloseste deturnarea sclavului de la aceste resurse prin educatie confuza, inselatorie la schimburi si amenintari difuze, cu actiune in zona mintii profunde, inconstiente. Fie ca vorbim aici despre remuneratie insuficienta contra unei activitati indispensabile, fie ca vorbim despre tulburarea psihica progresiva pe care sistemul social i-o produce in timp executantului modern de ordine prin stres continuu sau damnare sociala, rezultatul este acelasi: o persoana de mana a doua. Un sclav.

La nivel oficial astazi intre notiunea de „sclav” si cele de „manager” sau „director” folosite pentru executantul modern de ordine exista o discrepanta radicala ce trebuie corectata de dragul claritatii. Minciuna care planeaza asupra acestor denumiri din nomenclatorul modern de meserii este dedusa direct din insasi cea a abolirii sclaviei. Terminologia trebuie sa se ajusteze conform acestei realitati dureroase dar abil camuflate de institutii intregi ale statului. Despre aceasta mascarada ideologica din perioada contemporana voi scrie un articol special in viitor.

Desigur, se pot folosi si termenii aflati inca in uz pentru desemnarea celor doua categorii sociale. Se poate face diferentierea intre sclavia clasica si cea salariala, asa cum am facut-o pe parcursul acestei serii de articole. Insa, asa cum am tot spus-o in acesti ani in acest spatiu, a afirma ca intre cele doua statute sociale exista diferentiere radicala, asa cum se deduce din acest circ ideologic al abolirii sclaviei clasice, este o minciuna nu doar gogonata, ci una chiar hidoasa. Voi arata in urmatorul articol de ce sclavia a fost un lucru imoral in lumea civilizata.

Multi teoreticieni au folosit inca din secolul al XIX-lea expresia „sclavie salariala”, si destui teoreticieni contemporani independenti o folosesc in continuare si astazi. Cel mai cunoscut dintre ei este marele lingvist si sociolog Noam Chomsky. Din pacate, o astfel de expresie este contracarata ideologic de intregi armate de filosofi si sociologi de conjunctura, teoreticieni mercenari angajati de sistemul mafiot contemporan pe post de avocati ideologici prin diferite universitati din lume pentru a camufla acest adevar dureros. Ei scriu doctorate, teze si sunt premiati pentru convingerea spiritelor supuse cum ca societatea contemporana ar fi libera. Astfel ca pentru acesti oameni expresia „sclavie salariala”, pare a fi o contradictie in termeni. Situatia e demna de mitul pesterii al lui Platon.

Desigur, autoritatile si tot ce inseamna clase sociale traditional-privilegiate au tot interesul sa echivaleze sclavia doar cu reperele sclaviei clasice. Scopul acestei escrocherii ideologice este acela de a se suprapune peste o ambivalenta dorinta a insusi executantului modern de ordine de a se elibera. Acesti oameni sunt predispusi emotional sa se subordoneze datorita educatiei si a unei mosteniri de mentalitate sclavagiste care este inca vie in sufletul lor. Dupa cum a spus-o genial Nietzsche la inceputul implementarii minciunii abolirii, exista „morale de stapani si morale de sclavi”. Voi analiza in detaliu aceasta ambivalenta intr-unul dintre articolele urmatoare. Reducerea sclaviei doar la aceste semne are un scop foarte practic in ceea ce priveste mentalitatea de profitor social. El consta in crearea iluziilor de libertate politica si economica, dezvoltarea culturii substantelor psihoactive cu care sclavul isi celebreaza zilnic ca intr-un vis frumos libertatea cea dorita timp de secole de filiera sa genealogica. O astfel de libertate sustinuta de alcool si alte droguri seamana insa cu cea a sobolanului care se autostimuleaza hipotalamic (centrul cerebral al placerii) pana la epuizare cu impulsuri electrice provocate de propria actionare a unei pedale ce creaza aceste impulsuri, dupa cum se poate vedea in urmatorul film:



Min 02. 23

Iata ca in finalul acestui articol si al acestei serii de articole sunt in masura de a dezvolta aceasta idee prin expunerea criteriilor sclaviei extinse in relatiile moderne de munca ce seamana a liber schimb intre doi parteneri. Ele sunt urmatoarele:

(dupa relatia de fals liber schimb)
  • 1. calitatea redusa a muncii in raport cu demnitatea umana;
  • 2. volumul mult prea mare de munca depusa in raport cu timpul liber;
  • 3. volumul mult prea mare de munca depusa in raport cu retributia primita;

(dupa amenintarile indirecte venite din societate)
  • 4. existenta de razboaie artificiale, fara justificare sau slab justificate din partea initiatorilor lor;
  • 5. salariul insuficient pentru asigurarea unui adapost decent si a unei hrane sanatoase;
  • 6. lipsa de asistenta sociala suficienta dupa retragere din activitate
  • 7. atitudinea tiranica a sefilor;




»»  read more

29 aprilie 2017

8. A brief history of the classical slavery abolition and its transformation into a freely consented relationship

The similarities and the differences between the classical slave and the modern order taker 8.


A brief history of the classical slavery abolition and its transformation into a freely consented relationship




As I have announced in the first entry of this series, and as we have consistently shown throughout it, there are amazing resemblances between the classical slave and the modern order taker. This fact is totally normal as the two social states continue one another in a relatively short time. In France, the abolition of classical slavery was made only in 1848. Initially, the abolition was attempted in 1794 with the famous French Revolution, but it was a temporary measure like the Revolution itself. In 1802 Napoleon I reinstated it. The British Empire slavery abolition was made with small steps between 1830 and 1860. In the US the classical slavery became the object of the famous war between the North and the South, and was actually abolished in 1868.

There are no radical revolutions in human society, but only small changes that take place over time. The 150 years is too little for such a total change. So it is quite a naivety to think that what functioned in the entire classical era of about 5000-6000 years would have disappeared altogether in 150 years. In fact, the slavery principle remained the same: some people execute the orders of other people without really wanting to do so according to their free will, but as a result of external pressures. The theories about abolishing slavery are only an ideological fraud, one of the biggest in human history.

There are no radical revolutions in human society, but only small changes that take place over time. The 150 years is too little for such a total change. In fact, the slavery just changed during this time. We are more justified to talk about the classical slavery transformation into a paradoxical free slavery. Only nowadays there are clear signs of a total opportunity to eradicate it by automating work that increasingly takes over. I pointed out in this entry how the direct death or other traumas threat to slaves from the unique master was replaced in the contemporary civilized society with the indirect threats who emerge from multiple and intangible sources, such as various natural and social disasters (wars, terrorist attacks, diseases etc.) artificially created, without a clear purpose. The contemporary civilization systematically cultivates these "values" in the same manner in which the classical one raw cynically cultivates them: it is a kind of master blazoning to persuade the slave how lucky he was to meet him and to be left alive...

In fact, the slavery just changed during this time. We are more justified to talk about the classical slavery transformation into a paradoxical free slavery. Only nowadays there are clear signs of a total opportunity to eradicate it by automating work that increasingly takes over. In this entry I showed in detail that today’s some people life is much closer to the classical slaves’ life than is different from it, beyond the general Western society evolution, especially on the technological side.

Marx considered that the main negative aspect of the 19th-century industrial society would had been that the worker were not paid for the true value of the work that has done, as the employer had kept the profit for itself (the plus-value theory). Indeed, the labor-retribution exchange deception is an important sign of slavery infiltrating in free work relationship. But this sign is not universal. For example, a child who mimics the adult's work without being paid for it is not necessarily a social exploited person. In the same way neither an adult is a socially exploited person only because not being paid for its work. If he wants to do something new, for fun, without any claim to be paid, out of its pure pleasure to doing that activity, then that is called amusement rather than social exploitation. As I have already said, it is also not slavery the satisfaction of giving it an advantage to a friend, an animal or a child. All these come from within, from human nature will, without external pressure from the profit opportunists.

The unfair profit sharing between the employee and the employer according to the worker’s labor (the plus-value theory) is only an external sign of this unfair slavery relationship, but not its principle. The working relationships of the 20th century neo-bourgeoisie society have countered this Marxist idea, of describing the 19th century bourgeois society working relations, by substantially increasing the modern order taker income.

I am not talking here about the developing countries cases that seem to be stagnating even in previous centuries of the 19th one in terms of decent income. I am strictly talking about the cases of those who work for decent wages in developed Western countries. The employer's profit remained about the same comparing to the 19th-century society that Marx spoke about. But, unlike the 19th century, the 20th and 21st century western employee earnings are large enough to cover two, three times or even higher the daily needs.

So the unfair profit-sharing that the plus-value theory stipulated can no longer be justified, in this case. The modern employee can afford the food and housing excess and wasting. In western countries the obesity became a problem in the last hundred years. Their homes have unused rooms. Moreover, there are enough people who can change the house, the car, the holidays destinations for resting, and after these spendings, they still have money left from the previously obtained income. So the extra money receiving in addition to the already unspent money, thus realizing the absolute cancellation of the plus-value, would not change much the modern order taker life.



These consumerist excesses and wasting simply create the false illusion of stability in the modern order taker mind. But beyond these illusions, she/he is terrorized with negative news , bombarded with advertisements that urges her/him to eat even more and more, as constantly being threatened with throwing in the street and thus keeping contributing to the medical insurance whose services constantly needs like a racing car who needs maintenance and reparations after each competition. This employee works from morning to evening under stress and only takes a period between 2 and 4 weeks rest in a year. During this rest time that person is served by other employees as she/he served the bosses the rest of the year. We can notice here a very strange resemblance to the Greek and Roman aristocracy custom of exchanging the social positions with their slaves for one particular day in a year. Unlike in those times, in the modern age we can see that the number of days of this "rest period" has increased. We have become accustomed to this daily life situation, but if we ignore this accommodation, even a child can say that the 2-4 freedom weeks, from the legal resting period per year, is not a fair exchange for the rest of the year hard work.

Although the modern order taker life was the ideal of the most 19th-century workers, yet the profile of this person is far from being a truly free. That is why these people are profoundly unhappy with their life. They constantly want a change that surprisingly looks like classical slave’s need to escape the master’s domain. That's why the modern order taker keeps changing its car, house, and sometimes even its own family, starting it all over and over again. We see now how the slavery system actually has improved in the meantime, but not quite abolished. This system allows the modern order taker to such changes in her/his life. Moreover, it even encourages her/him to do it. The media ads lure her/him to buy a bigger house, a better car, and more. But those things come with the price of an even larger amount of work for the extra money needed to buying them. Here's how the system has managed to make profit even from this classical slave compulsive tendency to escape from its exploitation state!

The absolute grotesque of this false state of freedom can be metaphorically observed in the previously mentioned obese consumer. Although that person is overweight, she/he still continues to eat a ton of pizza, becoming the prisoner of its own body, just as the classical slave was the master’s facto prisoner. Although that person is suffocated by purchases of all sorts, she/he still wants more, choking herself/himself even more loudly. The more she/he wants to escape from consumption, the more her/his own body becomes her/his prison. Observing this person, we realize that the slavery has improved to such an extent after its misleading abolition that it has become part of the very being of the obese person, unlike the classical slavery that at least was an outward one. Instead of taking action, the authorities are encouraging obese people in their consumerism excess, severely punishing those who tell the truth about their monstrous appearance.

Such artificially protecting actions from the authorities to a false self-image are strikingly similar to those of the perverse feeder who nourishes his female partner with more food. He holds her into his own immobility, and she becomes the slave of his own libidinal disorders. So does the social system with those consumerist mentalities. Because beyond the malignant food obesity there exists an equally malignant consumerist mentality at its base. We are talking about a new scholasticism cultivation of lies at the very deep level of the state ideology. In the next entry I will redefine the slavery concept according to these modern changes in order to include in it also this freedom caricature offered by the modern society.




»»  read more

30 martie 2017

8. Scurta istorie a abolirii sclaviei clasice si transformarea ei in relatie liber consimtita

Asemanari si deosebiri intre sclavul clasic si executantul modern de ordine 8.


Scurta istorie a abolirii sclaviei clasice si transformarea ei in relatie liber consimtita



Acest articol se continua de aici

Asa cum anuntam in primul articol din aceasta serie , si cum am aratat constant pe parcursul ei, intre sclavul clasic si executantul modern de ordine exista asemanari uimitoare. Si e normal sa fie asa pentru ca cele doua stari sociale se continua una pe alta intr-un timp relativ scurt. In Franta, abolirea sclaviei clasice s-a facut abia in 1848. Initial s-a incercat abolirea ei in 1794 odata cu celebra Revolutie Franceza, insa a fost o masura temporara precum ea insasi. In mod ironic parca, in 1802 Napoleon I a reinstaurat sclavia clasica. In Imperiul Britanic abolirea ei s-a facut cu pasi marunti intre 1830 si 1860. In SUA sclavia clasica a facut chiar obiectul celebrului razboi intre nord si sud, si a fost abolita total in 1868.

Nu exista revolutii radicale in societatea umana, ci schimbari care se realizeaza in timp. Cei 150 de ani este prea putin pentru o astfel de schimbare totala. Asadar, este chiar pueril sa credem ca ceea ce a functionat in intreaga era clasica de vreo 5000-6000 de ani ar fi disparut total in 150 de ani. Principiul sclaviei a ramas acelasi: niste oameni executa ordinele altor oameni fara sa-si doreasca cu adevarat asta conform liberului lor arbitru, ci in urma unor presiuni exterioare. Teoriile despre abolirea sclaviei este o frauda ideologica, una dintre cele mai mari din istorie.

De fapt, sclavia doar s-a modificat in acest timp. Suntem mai indreptatiti sa vorbim despre o transformare a sclaviei clasice intr-o paradoxala sclavie libera. Abia in zilele noastre exista semne clare ale unei posibilitati totale de eradicare a ei prin automatizarea muncii care devine din ce in ce mai extinsa. Am vazut in acest articol cum amenintarea directa cu moartea sau alte traume pentru sclavi, venita din partea stapânului unic, a fost inlocuita de societatea contemporana civilizata cu amenintari indirecte venite din surse multiple si intangibile precum diferite dezastre naturale si sociale (razboaie, atacuri teroriste, boli etc. ) provocate artificial, initial fara sens. Civilizatia contemporana cultiva sistematic aceste „valori” in aceeasi maniera in care si cea clasica le cultiva. Ambele functioneaza cu acelasi cinism brut, un fel de blazare a stapânului menit sa-l convinga pe sclav cât de norocos e ca l-a intâlnit si ca a fost lasat in viata...

Dupa cum am tot spus-o in aceste articole, sclavia nu trebuie redusa doar la cea clasica a lanturilor concrete si a amenintarii directe cu moartea. Caracteristica principala a lor consta in influentele exterioare directe sau indirecte facute de stapân/profitor pentru a-i modifica intr-atât comportamentul sclavului incât sa-i indeplineasca dorintele. Aceste influente exterioare erau mai usor de vazut in sclavia clasica si au devenit mult mai difuze si greu de identificat in zilele noastre. Insa astazi ele exista chiar mult mai intens decât in perioada clasica, in sensul ca se manifesta peste tot si nu doar in anumite spatii. In acest articol am aratat in detaliu ca astazi viata unor oameni este mult mai apropiata decât este diferita de cea a sclavului clasic, dincolo de evolutia generala a societatii occidentale, in special pe latura tehnologica.

Marx considera principalul defect al societatii industriale de secol 19 ar fi acela ca muncitorul nu ar fi platit la adevarata valoare pentru munca depusa pentru ca angajatorul pastreaza pentru el profitul (teoria plus-valorii). Intr-adevar, inselarea la schimbul dintre munca si retributie este un semn important al sclaviei infiltrate in relatiile de liber schimb. Dar acest semn nu este universal. De exemplu, un copil poate imita muncile adultului fara sa fie platit concret pentru asa ceva, fara sa fie neaparat un exploatat social. In acelasi fel nici un adult nu poate fi numit exploatat social doar pentru ca nu este platit pentru munca sa. Daca el vrea sa incerce ceva nou, din joaca, fara vreo pretentie de a fi platit, din pura sa placere de a face respectiva activitate, asta se cheama mai curând amuzament decât exploatare sociala. Dupa cum am mai spus, nu este sclavie nici satisfactia de a-i produce un avantaj unui prieten, unui animal sau unui copil. Toate acestea vin din interior, din natura umana, fara presiuni externe ale unor oportunisti.

Asadar, lipsa de impartire proportionala a profitului intre angajat si angajator conform muncii depuse (teoria plus-valorii) este doar semn exterior al acestei relatii sclavagiste inechitabile si nu principiul ei. Relatiile de munca ale societatii neoburgheze dezvoltate ale secolului 20 au contracarat aceasta idee marxista, ce descria relatiile de munca ale societatii burgheze de tipul secolului 19, prin cresterea veniturilor executantului modern de ordine.

Nu discut aici despre cazurile tarilor in curs de dezvoltare care par sa stagneze in secole chiar anterioare celui al 19-lea in materie de salariu decent. Vorbesc strict despre cazul celor ce lucreaza pe salarii decente in tarile occidentale dezvoltate. Profitul angajatorului a ramas cam la fel de mare proportional ca in cazul societatii de tip secol 19 de care vorbea Marx. Insa spre deosebire de câstigurile angajatului occidental din secolul 19, cele ale angajatului occidental din secolul 20 si 21 sunt suficient de mari pentru a acoperi de doua, trei sau mai multe ori nevoile zilnice.

Nu mai poate fi invocata lipsa de fairplay in impartirea profitului stipulata de teoria plus-valorii, in acest caz. Angajatul modern isi permite un exces alimentar si de locuinta. Multi occidentali au ajuns sa aiba probleme cu obezitatea in ultima suta de ani. Locuintele lor au camere nefolosite. Mai mult decât atât, sunt destui care isi permit schimbarea casei, a masinii, a destinatiilor turistice in care isi face concediul, si dupa aceste cheltuieli ramân cu bani din veniturile obtinute anterior. Faptul ca ar mai primi bani in plus, care se adauga la cei deja necheltuiti, realizându-se astfel anularea absoluta a plus-valorii, nu ar schimba prea multe din viata executantului modern de ordine.



Aceste excese consumeriste ii creeaza executantului modern de ordine falsa iluzie a stabilitatii. Dar dincolo de aceste iluzii, el e terorizat cu stiri negative , bombardat cu reclame care il indeamna sa consume si mai mult, si mai multsi mai mult. In tot acest timp el e constant amenintat cu aruncatul in strada si cotizeaza la serviciile medicale de care are nevoie constant precum o masina de curse de mecanicii care o repara dupa fiecare competitie. Acest angajat lucreaza de dimineata pâna seara in conditii de stres si isi ia concediu de odihna cam intre 2 si 4 saptamâni pe an. In vacante el se comporta fata de angajatii care il servesc ca turist la fel cum si el a servit restul anului pe sefii sai. Observam o ciudata asemanare cu obiceiul grecilor si romanilor aristocrati de a face schimb de pozitii sociale cu sclavii pentru o zi. Doar ca, spre deosebire de acele vremuri, in epoca moderna s-a marit numarul de zile al acestei „perioade de odihna”. Noi ne-am obisnuit cu starea aceasta din experienta vietii de zi cu zi, insa daca facem abstractie de ea, e la mintea unui copil ca 2-4 saptamâni de libertate din concediile de odihna nu e un schimb drept cu restul timpului din an de munca asidua.

Desi viata executantului modern de ordine era idealul majoritatii muncitorilor secolului 19, totusi profilul acestui om nu este nicidecum al unui om cu adevarat liber. El insusi este profund nefericit cu viata sa si vrea constant o schimbare, care are un profund aspect de evadare precum cea a sclavului clasic. Din aceasta cauza tot schimba masina, casa si uneori insasi familia, luând-o de la capat. Observam modul in care sistemul sclavagist s-a perfectionat intre timp. El ii permite executantului modern de ordine astfel de schimbari din viata lui. Ba chiar il incurajeaza sa o faca. Reclamele din mass-media il ademenesc la a achizitiona o casa mai mare, o masina mai performanta si altele. Dar, daca le vrea atunci le poate achizitiona cu pretul unui si mai mare volum de munca, pe mai multi bani. Iata cum sistemul a reusit astfel sa scoata profit inclusiv din aceasta compulsiva tendinta de evadare a sclavului clasic din starea sa de exploatat social!

Grotescul absolut al acestei false stari de libertate poate fi observat metaforic in insusi obezul consumator de care am amintit mai sus. Desi e supraponderal, totusi continua sa manânce o tona de pizza, devenind prizonierul propriului sau corp, la fel cum sclavul clasic era prizonierul de facto al stapânului. Desi este sufocat de achizitii de tot felul, el inca vrea mai mult, sufocându-se parca si mai tare. Cu cât vrea sa evadeze mai mult in consum cu atât propriul corp devine inchisoarea sa. Observând acest om, ne dam seama ca sclavia s-a perfectionat in asa masura dupa mincinoasa abolire incât a devenit parte din insasi fiinta persoanei obeze, spre deosebire de sclavia clasica ce era macar una exterioara. In loc sa ia masuri, autoritatile il incurajeaza in excesele lui consumatoriste, pedepsind grav pe cei care ii atrag atentia asupra sau aspectului monstruos.

Astfel de actiuni de protejare artificiala din partea autoritatilor a unei false imagini pozitive de sine seamana izbitor cu cele ale unui pervers feeder care isi hraneste ademenitor partenera. El o tine prizoniera in propria imobilitate, devenind sclava propriilor lui tulburari libidinale. La fel face si sistemul cu mentalitatile consumeriste. Caci dincolo de obezitatea alimentara propriuzisa exista o obezitate consumerista la fel de maligna. Vorbim aici despre o adevarata cultivare neoscolastica a minciunii la nivel de ideologie de stat. In urmatorul articol voi realiza o redefinire a sclaviei conform cu aceste modificari moderne ale ei in asa fel incât sa fie inclusa si aceasta caricatura a libertatii oferita de societatea moderna.





»»  read more

Postati un comentariu

Nume

E-mail *

Mesaj *

If you want to receive the entries that I write

insert your e-mail address here and then push the button bellow:

Delivered by FeedBurner

Facebook