Loading...

30 martie 2017

8. Scurta istorie a abolirii sclaviei clasice si transformarea ei in relatie liber consimtita

Asemanari si deosebiri intre sclavul clasic si executantul modern de ordine 8.


Scurta istorie a abolirii sclaviei clasice si transformarea ei in relatie liber consimtita



Acest articol se continua de aici

Asa cum anuntam in primul articol din aceasta serie, si cum am aratat constant pe parcursul ei, intre sclavul clasic si executantul modern de ordine exista asemanari uimitoare. Si e normal sa fie asa pentru ca cele doua stari sociale se continua una pe alta intr-un timp relativ scurt. In Franta, abolirea sclaviei clasice s-a facut abia in 1848. Initial s-a incercat abolirea ei in 1794 odata cu celebra Revolutie Franceza, insa a fost o masura temporara precum insasi Revolutia. In 1802 Napoleon I a reinstaurat-o. In Imperiul Britanic abolirea ei s-a facut cu pasi marunti intre 1830 si 1860. In SUA sclavia clasica a facut chiar obiectul celebrului razboi intre nord si sud, si a fost abolita total in 1868.

Asadar, este chiar pueril sa credem ca ceea ce a functionat in intreaga era clasica de vreo 5000-6000 de ani ar fi disparut total in 150 de ani. Principiul sclaviei a ramas acelasi: niste oameni executa ordinele altor oameni fara sa-si doreasca cu adevarat asta conform liberului lor arbitru, ci in urma unor presiuni exterioare. Teoriile despre abolirea sclaviei este o frauda ideologica, una dintre cele mai mari din istorie.

Nu exista revolutii radicale in societatea umana, ci schimbari care se realizeaza in timp. Cei 150 de ani este prea putin pentru o astfel de schimbare totala. De fapt, sclavia doar s-a modificat in acest timp. Suntem mai indreptatiti sa vorbim despre o transformare a sclaviei clasice intr-o paradoxala sclavie libera. Abia in zilele noastre exista semne clare ale unei posibilitati totale de eradicare a ei prin automatizarea muncii care devine din ce in ce mai extinsa. Am vazut in acest articol cum amenintarea directa cu moartea sau alte traume pentru sclavi, venita din partea stapanului unic, a fost inlocuita de societatea contemporana civilizata cu amenintari indirecte venite din surse multiple si intangibile precum diferite dezastre naturale si sociale (razboaie, atacuri teroriste, boli etc. ) provocate artificial, initial fara sens. Civilizatia contemporana cultiva sistematic aceste „valori” in aceeasi maniera in care si cea clasica le cultiva cu acel cinism brut: un fel de blazare a stapanului care menita sa-l convinga pe sclav cat de norocos e ca l-a intalnit si ca a fost lasat in viata...

Iata ca, dupa cum am tot spus-o in aceste articole, sclavia nu trebuie redusa doar la cea clasica a lanturilor concrete si a amenintarii directe cu moartea. Dar trebuie retinuta caracteristica principala a acesteia, respectiv influentele exterioare directe sau indirecte facute de stapan/profitor pentru a-i modifica intr-atat comportamentul sclavului incat sa-i indeplineasca dorintele. Aceste influente exterioare au devenit mult mai difuze si greu de identificat in zilele noastre. Insa ele exista chiar mult mai intens decat in perioada clasica, in sensul ca se manifesta peste tot si nu doar in anumite spatii. In acest articol am aratat in detaliu ca astazi viata unor oameni este mult mai apropiata decat este diferita de cea a sclavului clasic, dincolo de evolutia generala a societatii occidentale, in special pe latura tehnologica.

Marx considera principalul defect al societatii industriale de secol 19 ar fi acela ca muncitorul nu ar fi platit la adevarata valoare a muncii depuse pentru ca angajatorul pastreaza pentru el profitul (teoria plus-valorii). Intr-adevar inselarea la schimbul dintre munca si retributie este un semn important al sclaviei infiltrate in relatiile de liber schimb. Dar acest semn nu este universal. De exemplu, un copil care poate imita muncile adultului fara sa fie platit concret pentru asa ceva nu este neaparat un exploatat social. In acelasi fel un adult nu poate fi numit exploatat social doar pentru ca nu este platit pentru munca sa. Daca el vrea sa incerce ceva nou, din joaca, fara vreo pretentie de a fi platit, din pura sa placere de a face respectiva activitate asta se cheama mai curand amuzament decat exploatare sociala. Dupa cum am mai spus, nu este sclavie nici satisfactia de a-i produce un avantaj unui prieten, unui animal sau unui copil. Toate acestea vin din interior, din natura umana, fara presiuni externe ale unor oportunisti.

Lipsa de impartire proportionala a profitului intre angajat si angajator conform muncii depuse (teoria plus-valorii) este doar semn exterior al acestei relatii sclavagiste inechitabile si nu principiul ei. Relatiile de munca ale societatii neoburgheze dezvoltate ale secolului 20 au contracarat aceasta idee marxista, ce descria relatiile de munca ale societatii burgheze de tipul secolului 19, prin cresterea veniturilor executantului modern de ordine.

Nu discut aici despre cazurile tarilor in curs de dezvoltare care par sa stagneze in secole chiar anterioare celui al 19-lea in materie de salariu decent. Vorbesc strict despre cazul celor ce lucreaza pe salarii decente in tarile occidentale dezvoltate. Profitul angajatorului a ramas cam la fel de mare proportional ca in cazul societatii de tip secol 19 de care vorbea Marx. Insa, spre deosebire de castigurile angajatului occidental din secolul 19, cele ale angajatului occidental din secolul 20 si 21 sunt suficient de mari pentru a acoperi de doua, trei sau mai multe ori nevoile zilnice.

Nu mai poate fi invocata lipsa de fairplay in impartirea profitului stipulata de teoria plus-valorii, in acest caz. Angajatul modern isi permite un exces alimentar si de locuinta. Multi occidentali au probleme cu obezitatea in ultima suta de ani. Locuintele lor au camere nefolosite. Mai mult decat atat, sunt destui care isi permit schimbarea casei, a masinii, a destinatiilor turistice in care isi face concediul, si dupa aceste cheltuieli raman cu bani din veniturile obtinute anterior. Faptul ca ar mai primi bani in plus, care sa se adauge la cei deja necheltuiti, realizandu-se astfel anularea absoluta a plus-valorii, nu ar schimba prea multe din viata executantului modern de ordine.



Aceste excese consumeriste ce ii creeaza executantului modern de ordine falsa iluzie a stabilitatii. Dar dincolo de aceste iluzii, el e terorizat cu stiri negative , bombardat cu reclame care il indeamna sa consume si mai mult, si mai mult, e amenintat cu aruncatul in strada si cotizeaza la serviciile medicale de care are nevoie constant precum o masina de curse de mecanicii care o repara dupa fiecare competitie. Acest angajat lucreaza de dimineata pana seara in conditii de stres si isi ia concediu de odihna cam intre 2 si 4 saptamani pe an. In aceasta perioada el se comporta fata de alti angajati care il servesc la fel cum si el a servit restul anului pe sefii sai. Observam o ciudata asemanare cu obiceiul grecilor si romanilor aristocrati de a face schimb de pozitii sociale cu sclavii pentru o zi. Doar ca, spre deosebire de acele vremuri, in epoca moderna s-a marit numarul de zile al acestei „perioade de odihna”. Noi ne-am obisnuit cu starea aceasta din experienta vietii de zi cu zi, insa daca facem abstractie de ea, e la mintea unui copil ca 2-4 saptamani de libertate din concediile de odihna nu e un schimb drept cu restul timpului din an de munca asidua.

Desi viata executantului modern de ordine era idealul majoritatii muncitorilor secolului 19, totusi profilul acestui om nu este nicidecum al unui om cu adevarat liber. El insusi este profund nefericit cu viata sa si vrea constant o schimbare care are un profund aspect de evadare precum cea a sclavului clasic. Din aceasta cauza tot schimba masina, casa si uneori insasi familia, luand-o de la capat. Observam modul in care sistemul sclavagist s-a perfectionat intre timp. El ii permite executantului modern de ordine astfel de schimbari din viata lui. Ba chiar il incurajeaza sa o faca. Reclamele din mass-media il ademenesc la a achizitiona o casa mai mare, o masina mai performanta si altele. Dar, daca le vrea atunci le poate achizitiona cu pretul unui si mai mare volum de munca, pe mai multi bani. Iata cum sistemul a reusit astfel sa scoata profit inclusiv din aceasta compulsiva tendinta de evadare a sclavului clasic din starea sa de exploatat social!

Grotescul absolut al acestei false stari de libertate poate fi observat metaforic in insusi obezul consumator de care am amintit mai sus. Desi e supraponderal, totusi continua sa manance o tona de pizza, devenind prizonierul propriului sau corp, la fel cum sclavul clasic era prizonierul de facto al stapanului. Desi este sufocat de achizitii de tot felul, el inca vrea mai mult, sufocandu-se parca si mai tare. Cu cat vrea sa evadeze mai mult in consum cu atat propriul corp devine inchisoarea sa. Observand acest om, ne dam seama ca sclavia s-a perfectionat in asa masura dupa mincinoasa abolire incat a devenit parte din insasi fiinta persoanei obeze, spre deosebire de sclavia clasica ce era macar una exterioara. In loc sa ia masuri, autoritatile il incurajeaza in excesele lui consumatoriste, pedepsind grav pe cei care ii atrag atentia asupra sau aspectului monstruos.

Astfel de actiuni de protejare artificiala din partea autoritatilor a unei false imagini pozitive de sine seamana izbitor cu cele ale unui pervers feeder care isi hraneste ademenitor partenera. El o tine prizoniera in propria imobilitate, devenind sclava propriilor lui tulburari libidinale. La fel face si sistemul cu mentalitatile consumeriste. Caci dincolo de obezitatea alimentara propriuzisa exista o obezitate consumerista la fel de maligna. Vorbim aici despre o adevarata cultivare neoscolastica a minciunii la nivel de ideologie de stat. In urmatorul articol voi realiza o redefinire a sclaviei conform cu aceste modificari moderne ale ei in asa fel incat sa fie inclusa si aceasta caricatura a libertatii oferita de societatea moderna.





»»  read more

Postati un comentariu

Nume

E-mail *

Mesaj *

If you want to receive the entries that I write

insert your e-mail address here and then push the button bellow:

Delivered by FeedBurner

Facebook