Loading...

24 noiembrie 2017

3. Compulsia la repetitie: cusca invizibila a sclavului

Reperele evolutiei sclaviei din antichitate pana in prezent 3. Compulsia la repetitie: cusca invizibila a sclavului


Acest articol se continua de aici
English version here 

Principalul dezavantaj al sclaviei, fie ea clasica, fie camuflata in relatii de munca de aparent liber schimb, este favorizarea unui fond psihopatologic depresiv. Intre depresia simpla a fatalismului specific stilului de viata al sclavului clasic si la depresia majora care degenereaza in sinucidere, exista un spectru de depresii intermediare in care sunt implicate experiente traumatice de sorginte sclavagista. Am aratat in primele doua articole din aceasta serie in ce mod sclavul depresiv a preferat sa se lase ucis sau sa se afunde in fantasmatica lume a raiului de pe lumea cealalta mai curand decat sa continue sa traiasca ca sclav. Iar civilizatia postconstantineana a stiut sa-i ofere sclavului clasic acest zaharel iluzoriu in schimbul unei selectii mai atent facute fata de potentialii sclavi, care nu ar  initia o viitoare revolta cu pagube de ambele parti.

Pe langa acest strigat de ajutor intru eliberare din lanturile sclaviei, din partea opusa se manifesta o pulsiune conservatoare a sclavului de a ramane in starea de sclavie. Aceasta pulsiune salasuieste in creierul fiecaruia dintre noi. Ea este cel mai important dintre factorii care contribuie la consolidarea si folosirea sclaviei. Psihanaliza clasica a observat aceasta ciudata tendinta a unor pacienti de a retrai in mod paradoxal o trauma experimentata anterior. Freud a numit-o „compulsie la repetitie”. El a observat-o la unii pacienti care pareau sa dezvolte un comportament opus fobiei traumatice in contextul aceleiasi experiente traumatice, un fel de atractie paradoxala fata de lucrurile frustrante, unele traite in prealabil.

Fobia si compulsia la repetitie sunt aflate la antipozi. Prima exagereaza frica iar cealalta o minimizeaza, ba chiar este sedusa de potentialul traumatism al unei situatii. Daca fobia are dezavantajul unui comportament de generalizare a aprecierii traumatice catre obiecte sau fiinte inofensive, dimpotriva compulsia la repetitie are dezavantajul ca indeamna constant spre bucluc. In primul caz comportamentul e anacronic pentru ca vede teroare acolo unde nu e, sau ii exagereaza mult ponderea. In celalalt caz comportamentul e anacronic datorita incapacitatii paradoxale de a se feri de factorii traumatici.

Psihopatologia a folosit formula oarecum poetica de „masochism moral” pentru a-l descrie, deoarece subiectul traieste ambivalent teroarea traumatismului prin frica si seductie concomitenta. Prima se manifesta prin respingere si indepartare, iar seductia se manifesta prin atractie. Jocul de noroc patologic este poate cel mai bun exemplu in acest caz. Persoana cu aceasta tulburare isi pierde averea prin pariere compulsiva, pana la ruinare, pe improbabil. Precum pariorul patologic si compulsivul la repetitie pariaza la nivel ideatic (superior cognitiv) pe improbabilitatea neproducerii traumei. Dar la nivel psihic profund acea persoana pariaza tocmai pe probabilitatea producerii ei. Angajarea in actiunea traumatica sau parierea improbabila consta in paradoxala si falimentara nevoie de retraire a traumei.

In acelasi fel precum cel dominat de compulsia la repetitie traumatica, sclavul este si el cuprins de ambivalenta fata de starea de sclavie, dupa ce este eliberat. Exista un proverb romanesc folosit de acest gen de oameni: „E rau cu rau dar e mai rau fara rau”. Dar chiar si in foarte pragmatica cultura occidentala exista proverb: "Nimic nu e rau fara a fi bun pentru ceva". Putem observa aici o adevarata poetica de atractie fata de „rau” in intreaga lume. Acest lucru nu este cauzat de vreo latura demonica a naturii umane, ci de aceasta dependenta pe care ea o are fata de traditie. Compulsia la repetitie traumatica este o parte a adaptarii umane la mediul inconjurator. Undeva, candva individul va invinge originea traumei si se va ridica deasupra ei. Specia va primi aceste victorii. Insa individul sau mai multe generatii de dupa el vor fi irosite in aceste incercari.

Acelasi lucru se intampla si cu sclavul. El se iroseste in activitati inferioare spiritului uman. Sclavul eliberat isi traieste astfel ambivalenta fata de sclavie. Pe de o parte el o detesta, dar pe de alta parte o cauta cu predilectie in mod masochist-moral. Explicatia sta exact in descendenta familiala pe care subiectul o vrea retraita: parintii, bunicii, strabunicii etc., au fost ei insisi sclavi iar urmasul lor nu stie alt stil de viata. Asemenea unei pasari de colivie care nu mai vrea sa zboare afara, pentru ca se simte bine acolo, si sclavul are un anumit confort in a executa ordinele si de a se sti apreciat de stapan. Mitul pesterii relatat de Platon descrie perfect pentru aceasta stare mentala. Din aceasta cauza pierderea locului de munca pentru executantul modern de ordine provoaca o frustrare in plus fata de cea naturala a marginalizarii sociale la care e supus somerul.



In ciuda unei intregi civilizatii care s-a format in urma protestului sclavilor, paradoxul este ca sclavul traditional transgenerational este atat de legat de sclavie incat nu se poate desprinde de ea odata eliberat la nivel oficial, formal. De aceea, dupa abolire, multi sclavi au ramas in continuare slujitori fostilor si actualilor stapani. Sunt enorm de multe cazuri de acest fel consemnate dupa abolirea sclaviei in SUA. Acelasi lucru s-a intamplat si in perioada finalului antichitatii si cea imediat urmatoare. Lipsindu-i imaginea puterii stapanului clasic, sclavul a creat imaginea unui megastapan cosmic, model pentru stapanul sau ideal de care nu se poate desprinde: Dumnezeu.

Analizata strict psihologic, constructia mentala a Crestinismului a fost o simpla intoarcere la un stapan mai eficient. Crestinul catacombelor si-a ingropat ulterior viata in rugaciune si misticism dupa ce predecesorii sai isi ingropasera viata in executarea ordinelor stapanilor. Exact dupa acelasi tipar mintal se comporta astazi tanarul contemporan naiv. Modelat de valorile consumeriste ale ascensiunii sociale bruste, el isi ingroapa tineretea in cariera, urcand treptele promovarii in functie sau trecand de la o corporatie la alta mai mare. Cele doua stari mentale sunt identice. Diferenta dintre ele consta doar in valorile cultivate de fiecare societate: Crestinismul promitea ascensiunea sociala intr-o iluzorie viata de dincolo, de nimeni experimentata si comunicata anturajului conform regulilor stiintifice. Dimpotriva, corporatismul promite ascensiunea sociala printr-o iluzorie colectie de produse si obiecte inutile. Diferenta dintre cele doua statute culturale consta in gradul de acceptare a iluziei: primul este inalt culturalist, abstract i timp ce celalalt este mercantil, concret.

Sclavul „eliberat” ramane de buna voie in curtea stapanului, in timp ce angajatul, supranumit liber,  consuma mereu si mereu acelasi „altceva”. Cei doi par guvernati de doua mentalitati ce par total diferite; una conservatoare si cealalta progresista. In realitate ele sunt unul si acelasi lucru: sclavul clasic tocmai transformat in sclav salarial nu poate pleca din starea de subordonare, dupa cum nici sclavul salarial nu poate iesi din cercul vicios al alegerilor de false cai diverse. Aceasta multitudine de "alegeri" de fapt sunt una si aceeasi optiune cu diferit ambalaj.

Trauma fugii a ramas atat de intiparita in sufletul sclavilor pe parcursul a mai multe generatii incat singuri, ei nu se pot elibera. Aerele de vedeta pop sau de persoana superimportanta pe care majoritatea adolescentilor le arata sunt de fapt contracarari ale acestui sentiment de inferioritate sociala. Sistemul capitalist stie atat de bine sa recunoasca sclavul exact in aceste manifestari „de clasa”, creand pentru acesti copii adevarate industrii de exploatare a iluziilor lor. Cultura pop exact cu asta se ocupa.

E foarte usor a recruta slujitori din randurile adolescentilor in schimbul satisfacerii mai mult sau mai putin reale ale viselor lor de ascensiune sociala. In ultimele decenii noile generatii sunt crescute in spiritul vedetismului. Acest model educational are rolul de a-i pregati pentru un astfel de moment. Sclavii contemporani pe de o parte accepta sa lucreze pentru bani si cauta cu obstinatie joburi in virtutea obisnuintei si mutilarii genealogice. Dar, mai nou, ei o fac si din nevoia de a calatori si de a avea sentimentul ca pot evada legal si ambivalent de la „locul de munca”. Din pacate pentru ei, cu cat aceasta nevoie de evadare e mai mare si mai satisfacuta de modele iluzorii, cu atat laturile sclavagiste se strang mai tare in jurul lor la nivel faptic. Plata vacantelor diverse ca turisti pentru cateva saptamani pe an se face, de fapt, cu munca si mai asidua in restul anului. Adica profit mai mare pentru angajator. Ceea ce se urmarea de la inceput.

Compulsia la repetitie de care vorbea Freud, care il atrage pe nevrotic la retrairea paradoxala a traumei, se aplica perfect si aici. Miscarile de emancipare democratica incepute in Franta sa sfarsitul secolului al XVIII-lea odata cu Revolutia Franceza, si continuate in secolul al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea, au esuat lamentabil acolo unde sclavului i s-a dat libertatea absoluta. Cu aceasta libertate el a refacut tirania. Asa s-a intamplat in secolul al XIX-lea cu Napoleon in Franta. Asa s-a intamplat in secolul al XX-lea cu nazismul in Germania si stalinismul in Rusia. In acelasi fel, ignorand drepturile care i s-au dat dupa celebra declaratie universala, sclavul modern a preferat sa se intoarca in pestera lui mai curand decat sa isi cunoasca si sa isi asume acele drepturi pe care stramosii lui le-au cucerit prin eroismul rascoalelor. Exista si exceptii notabile in persoanele marilor figuri culturale si artistice, insa ele n-au putut influenta cursul politic al istoriei. Capitalismul a vazut aceasta predispozitie si a facut presiuni asupra politicienilor si legislatiei pentru camuflarea a cestor drepturi. Astfel ca, in acest moment cineva aflat la baza piramidei sociale trebuie sa lupte din greu pentru a-si castiga aceste drepturi presupus garantate, dar de care nu-i spune nimeni.

Executantul modern de ordine ajuns somer are doua variante de evolutie psihica dupa demisie, in functie de intensitatea compulsiei la repetitie: daca compulsia la repetitie e mai slaba decat angoasa subordonarii, atunci acea persoana nu mai accepta intoarcerea la vechiul loc de munca sau la ceva similar, desi ambivalenta il roade si pe el constant in interior. Dar totusi el fie isi schimba profesia, fie cauta tot felul de supape de exprimare a furiei acumulate in timp ca urmare a acestei presiuni culturaliste. Comportamentul sau indica constant frustrarea. Spre deosebire de alienatul din urmatorul caz, care isi traieste in interior drama, frustratul inca se exprima, proiecteaza in exterior aceasta angoasa a compulsiei la repetitie. El poate deveni activist politic sau de mediu, poate deveni suporter huligan al cluburilor sportive sau chiar se poate angaja in armata sau politie pentru a-si revarsa furia pe „inamic”. Psihopatia exploziva („tulburarea de personalitate de tip exploziv”) este efectul pe termen lung al acestei realitati sociale.

In celalalt caz, daca compulsia la repetitie este mai puternica decat aceasta angoasa a subordonarii fata de stapan, atunci acea persoana revine la vechiul loc de munca, eventual chiar si cerandu-si scuze. „Se maturizeaza”, le place unora sa spuna despre aceasta situatie. Dupa o perioada de „meditatie”, sclavului „ii vine mintea la cap” si decide sa nu mai faca probleme la locul de munca si sa accepte zambind (mai mult sau mai putin simulat) ordinele venite pe linie ierarhica. De fapt nu se poate vorbi de nicio maturizare aici si de nicio lectie invatata. Executantul modern de ordine reangajat isi va relua viata de zi cu zi in banalitatea ei insignifianta de dinainte de demisie. Revenirea se explica prin faptul ca pur si simplu ca el nu a facut fata angoaselor reiesite in urma evadarii simbolice din relatia traumatica cu stapanul. Intoarcerea la trauma reprezinta acceptul sau moral in schimbul incetarii haituirilor care urla in profunzimea mintii sale din haul istoriei mostenit transgenerational.

„Maturizarea” sa este doar un soi de plafonare spirituala, de retezare a viselor din copilarie si adolescenta in favoarea unei vieti conservatoare. Psihopatia anacansta (numita in DSM-V „Tulburare de personalitate de tip Obsesiv-compulsiv”) este modelul acestei configurari psihopatologice. Marx a descris foarte sugestiv aceasta stare prin conceptul sau de „alienare”. Executantul modern de ordine e amabil, binevoitor si optimist la locul de munca, insa acasa devine un bombanicios ursuz, gata oricand sa gaseasca nereguli si sa le critice virulent in virtutea obisnuintei de la locul de munca.

In urmatorul articol o sa analizez in detaliu aceste strategii micro si macrosociale de atragere a celor cu o astfel de puternica compulsie la repetitie spre inregimentarea ca executanti moderni de ordine.




Post Comment

0 comentarii:

Postati un comentariu

Nume

E-mail *

Mesaj *

If you want to receive the entries that I write

insert your e-mail address here and then push the button bellow:

Delivered by FeedBurner

Facebook