Loading...

22 august 2012

Institutia electorala: un nod în reteaua crimei sociale contemporane

Acest text este baza teoretica a urmatorului film:



Din punct de vedere strict formal daca la vot nu se prezinta jumatate plus 1 din numarul de alegatori atunci democratia este intr-adevar o absurditate. „Vointa poporului” nu poate fi minoritara fata de numarul cetatenilor. Dupa cum am vazut, insusi conceptul de „popor” contine in sine contradictii si absurditati specifice traditiei sociale si crimelor sistemelor sclavagiste. Insa in cazul in care insusi numarul de votanti nu se ridica la cel putin jumatate dintre cetateni atunci absurditatea poporului minoritar fata de numarul de cetateni are rol de oglinda pentru absurditatea sistemului insusi. Daca numarul celor care voteaza este mai mic fata de cei care nu voteaza atunci si asa subredul concept de "democratie" isi pierde total din continut. O astfel de democratie seamana izbitor cu dictaturile fata de care se bate cu pumnul in piept ca le uraste. .

De aceea interesul principal al sistemului social contemporan este sa ascunda, sa camufleze cat mai eficient aceasta stare de lucruri. Problema este ca sclavul contemporan, (numit muncitor sau, mai nou, manager) isi pierde din entuziasm daca afla ca societatea este bazata pe tipul acesta de inechitate si ca „Visul American” este un lung sir de dezamagiri. A-i intretine iluziile si a-i crea altele noi este parte din institutia electorala in democratii. Institutia electorala este raspunsul sistemului la viata sclavului contemporan. Asemenea unui numar de magie de la circ, sistemul social prospera iluzionand sclavul, facandu-l astfel sa serveasca de buna voie stapanii. Aceasta este in principal diferenta dintre sclavagismul clasic (al amenintarii cu moartea) si cel modern (al ademenirii cu iluzii). Sclavul isi face iluzii, accepta sa renunte la libertatea sa si sa lucreze in fabrica in schimbul unor promisiuni de ridicare pe scara sociala. Dupa un timp, el observa nu doar ca nu a urcat aceasta scara dar ca uneori chiar a coborat si chiar a trebuit sa faca sacrificii pentru a-si primi aceste promisiuni. Sistemul politic e menit sa reiluzioneze aceasta dezamagire. Pentru acest esec el da vina pe politicianul in functie, iar optimismul sau naiv se recanalizeaza inspre politicianul nou. Politicianul nou il seduce iar politicianul in functie il dezgusta. Asemenea unui procedeu de judo care preia forta adversarului, sistemul a invatat sa preia dorinta asidua a sclavului contemporan de a-si schimba viata, spre a-l inrobi si mai tare.



Aparitia sclavagismului consumist s-a datorat in principal revoltelor sociale grave care s-au intamplat in societatea occidentala civilizata in ultimele doua secole. Vechii stapani au ştiut sa se adapteze acestei noi situatii, preferand un mecanism social prin care sclavul sa fie mai curand lasat liber decat sa işi piarda mintile de furie şi sa se razbune pe ei. Sistemul concedierilor face exact acest lucru. Cand un om işi pierde entuziasmul cu care a fost ademenit initial sa lucreze intr-o fabrica sau companie cu job stresant, atunci conducerea prefera sa il puna pe liber decat sa rişte aprinderea unei revolte. Subsecvent, sistemul se inarmeaza, recrutand mercenari gata sa ucida pe rebelii care ar porni o astfel de revolta impotriva conditiilor de trai. Orice revolta poate fi inabuşita in sange astazi, spre deosebire de secolele trecute. Insa o astfel de masura nu e rentabila pe termen lung pentru stapani; ea poate functiona pe termen scurt, poate inabuşi revolta insa, pe termen lung, atrage antipatia populara şi refuzul sclavului de a mai accepta jobul propus de stapan. De aceea este nevoie de mecanisme sociale de temperare a acestei tendinte naturale a sclavului de a se revolta. Unele se concentreaza pe spatiul microsocial, iar altele pe cel macrosocial. Mecanismele microsociale de temperare a revoltei sclavului sunt sistemul sindical şi al concedierilor. La nivel macrosocial se foloseşte cacialmaua politica, sistemul de vot.
Ca adevarati strategi, ca urmasi ai vechilor jefuitori, noii jefuitori ce controleaza parghiile sistemului social actual investesc in aceasta carpeala ideologica a crimei sclavagismului ademenitor contemporan, insa sustinut de fortele opresive ca si sclavagismul clasic, de asemenea. Dar, dupa cum sclavagismul consumerist este frumos cosmetizat in libertate de alegere, in acelasi fel este cosmetizata si libertatea politica promisa prin asanumitul drept de a alege si a fi ales in forurile superioare decizionale ale sistemului. Exceptiile celor care, la un moment dat, reusesc sa patrunda in aceste structuri decizionale, sunt insignifiante. Dintre acestia, cei care nu raspund la presiunile lobbystilor, si nu accepta pervertirea intentiilor lor in sensul sclavagist, sunt, intr-un fel sau altul, eliminati din sistem.

Insa votul adevarat nu a fost niciodata la indemana tuturor. In trecut votau doar privilegiatii. Desi se chema democratie, si a fost chiar prima forma de democratie din istorie, sistemul atenian de pe timpul lui Pericle era un pic mai extins decat oligarhia propriuzisa deoarece cei cu drept de vot erau minoritari in raport cu numarul total al locuitorilor Atenei. In democratia contemporana votul e cam lipsit de sens deoarece cetateanul nu voteaza de fapt decat ca alege persoana X careia ii cedeaza dreptul de a alege. Asta inseamna: „votez ca sunt de acord sa nu pot decide ceva in mod direct” sau „votez ca sunt de acord sa-mi cedez drepturile politice lui X”. Or fi ei cetatenii in marea lor parte naivi, insa de la o anumita varsta se cam prind ca votul din democratie e o cacialma, la fel ca si cel din dictatura. Daca in dictatura „nu conteaza cine voteaza ci cine numara voturile”, in democratie „nu conteaza cine iese presedinte ci cine face lobby pe langa presedinte sa faca un anumit lucru”. Degeaba votezi un presedinte care a combatut printre primii razboiul din Irak. Degeaba esti sedus de ideea ca, in clipa urmatoare instalarii presedintelui (care a sustinut idei antirazboinice chiar inainte de a le sustine tu ca si cetatean) in birou, razboiul se va termina. Realitatea a fost alta. Inginerii razboiului au facut lobby si s-a vazut ca razboiul din Irak a mai durat 3 ani sub diferite pretexte, dupa terminarea mandatului lui Bush. Foarte multi americani erau convinsi ca Obama va sfarsi razboiul, in acord cu criticile lui fata de solutia razboiului inca de cand nici nu incepuse. El e pus acolo pentru acea promisiune, si la fel face orice politician. Daca a reusit sa convinga si daca ii convinge pe cetateni ca face parte din lumea lor, atunci fortele oculte ale sistemului isi pot vedea linistite de afacerile lor dubioase.

Absurditatea democratiei actuale este aceea ca, desi se cheama „puterea poporului”, sau puterea majoritatii cetatenilor, totusi cele mai importante decizii sociale sunt luate de o minoritate obscura. Mai mult decat atat, o astfel de minoritate de cele mai multe ori nici macar nu cuprinde pe cei direct alesi de cetateni prin vot. Sa luam de exemplu cazul 9/11 de la World Trade Center care, (dupa cum am aratat aici: http://baldovin.blogspot.ro/2011/05/obama-contra-osama.html ) este foarte probabil sa fi fost opera unei maini din interior. In urma acestui eveniment, regimul lui Saddam Hussein a cazut si „democratia” a pus stapanire pe bogatele zacaminte de petrol din Irak. Acesta este genul tipic corporatist de actiune. Asa se fac marile afaceri in general. Desi politicieni ca Bill Clinton sau George W. Bush au tot fost acuzati de planuirea acestor atacuri, eu sunt convins ca ei au fost lasati la o parte din aceasta ecuatie. In fapt nici nu trebuiau sa stie. Negarea cat mai sincera a unei astfel de planuiri este chiar folositoare celor implicati intr-o astfel de inginerie sociala. E de ajuns ca un anume angajat CIA sa fi manipulat din umbra celula de la Hamburg pentru a comanda brief-uri trimise in fiecare dimineata presedintelui. Presedintele pare apoi ca ia anumite decizii. Insa deciziile sunt luate cu mult inainte si se afla tocmai in aceste brief-uri. Spre binele lui, presedintele e bine sa ia deciziile care trebuie…
Disperarea autoritatilor in a aduce cu orice pret cetatenii la (falsul) vot (exista foarte multe voci care sustin ideea votului obligatoriu) are insa un fundament mult mai profund decat cel superficial al specularii iluziilor sclavului şi atragerea sa in angrenajul neosclavagist. Acesta este insuşi razboiul. Afirmatia aceasta are o oarecare conotatie tautologica; daca societatea noastra semicivilizata ofera drepturi cetateanului şi dezavueaza intr-o anumita masura abuzurile, in trecut acestea erau considerate normale. Inainte de societatea manierelor elegante am avut societatea barbara a jafului. Supravietuirea culturii razboinice in mentalitatea manierelor elegante este parte din constitutia psihopatologica a omului contemporan. Cum razboiul a fost prima sursa de sclavi, ne putem imagina ca neosclavagismul modern se foloseşte de razboi oridecateori are ocazia. Razboiul, ca amenintare cu moartea, este cel care sperie sclavul sa devina productiv iar urmaşii celor amenintati astfel pana acum cateva secole vor simti angoasa acestei amenintari şi va incerca sa dea totul in campul muncii pentru a-şi salva viata la nivel simbolic. De aceea razboiul cel atat de grotesc este sangele democratiei. Sub pretextul ca incearca sa faca pace, democratia mentine şi dezvolta cu dezinvoltura razboaie in diferite parti ale lumii.
Imi vine in minte replica dintr-un film a unui nazist in fata unui cetatean care se plangea de decaderea Germaniei. Spunea nazistul: „poporul a decis asta”.Sunt convins ca o astfel de replica a fost folosita in realitate in circumstante identice cu acelea din film. Acesta este de fapt insusi scopul cacialmalei votului in democratie; atunci cand muncitorii fac greva, nemultumiti de conditiile de munca, justificarea fata de interventia in forta asupra lor se face exact cu aceasta replica: „ne-a ordonat X sa va luam la bataie sau sa va impuscam iar X a fost ales de popor, deci poporul a decis asta”. Iata cum fenomenul electoral reuseste sa transforme o crima, respectiv furtul sau interventia armata impotriva revoltei muncitorului, intr-un fapt justificabil.

Investitia in campania electorala, afisele, pliantele, micii si berea, spectacolul, circul etc. se scoate mai tarziu cand gura-casca va plati si nota de plata, respectiv atunci cand va suporta conditiile grele de munca si isi va imbogati cu voiosie patronul. Iar daca va face greva, atunci exista „fortele de ordine” pregatite pentru el care il vor tine la distanta dupa imboldul „tu ai vrut asta”. Iata de ce e nevoie de acest grotesc spectacol electoral. Iata de ce este nevoie de aceasta cacialma a votului.



Recursul la vedetele de la Hollywood pentru a convinge nehotaratii sau naivii sa mearga la vot, si sa sustina aceasta cacialma, este una dintre aceste incercari de carpeala a imaginii sistemului. Nefirescul democratiei contemporane este ca la ea participa in special naivii si oamenii insuficient instruiti in materie de lucruri publice, oameni fara experienta de viata si fara cunostinte despre istorie. O astfel de campanie de mobilizare a tinerilor naivi nu este menita sa ii faca responsabili pentru sistemul politic sau sa ii invete catusi de putin despre societate ci doar sa ii insele, supraevaluandu-le puterea politica in defavoarea scepticilor, pentru a fi pervertita de catre interesele obscure.

Lucrurile ar trebui sa stea exact invers, respectiv cei cu putina experienta sau neinstruiti intr-un domeniu ar trebui sa aiba mai putina putere de decizie. Iar cei implicati si cat de cat instruiti in chestiunile politice ar trebui cumva acceptati ca parte din sistem si nu amenintati cu fortele de ordine pentru a li se reduce vocea. Dimpotriva, dupa 5-10 ani, cetateanul naiv, convins de idolii generatiei sale sa mearga si sa sustina sistemul, incepe sa inteleaga perversitatea acestuia si devine sceptic in a-l mai sustine. Din pacate, exact atunci cand devine un pic mai lucid in materie de politica, sistemul politic se debaraseaza de cetatean si incearca sa ii ascunda sub pres vointa politica. Noile generatii de naivi cu noii idoli sunt gata sa acopere aceasta dezamagire cu entuziasmul lor naiv. Acesta este pacatul democratiei insaşi, respectiv faptul ca e mai mult oligarhie. Democratia nu respecta regulile jocului pe care ea insaşi le impune cetatenilor decat atunci cand este trasa vizibil de urechi. Tendinta maniacala de a ocoli spiritul legilor şi de a avea o atitudine dictatoriala persista chiar şi in cele mai stabile şi robuste democratii ale lumii de astazi.
Poate ca sclavagismul va contribui, paradoxal, la civilizarea totala a umanitatii şi la un nivel de evolutie umana care va facilita prezenta vietii in locuri ostile in univers. Poate ca aceste escrocherii ideologice vor face omul mai inteligent, mai tehnic şi mai intelept, in viitor. In acest caz, razboiul, crimele şi suferintele umane de pe acest drum vor fi uitate. Asemenea unui efort care presupune un oarecare disconfort, dar care se poate termina cu o implinire remarcabila, şi folosirea acestor false valori poate fi o astfel de etapa extinsa la nivel istoric. Insa, in acest ipotetic caz, „valorile” acestea vor fi abandonate de o umanitate pusa in slujba vietii şi nu in slujba suferintei. Aceste false valori trebuie tratate ca atare, daca nu chiar dispretuite. Increderea oarba in ele, aşa cum face mentalitatea corporatista, este un nonsens.





Post Comment

9 comentarii:

Postati un comentariu

Nume

E-mail *

Mesaj *

If you want to receive the entries that I write

insert your e-mail address here and then push the button bellow:

Delivered by FeedBurner

Facebook